Orice e posibil! Chiar să plăteşti bilet de intrare la ştrand când autorităţile au anunţat că intrarea e gratuită! S-a întâmplat luni, 1 Mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului estival pe Ştrandul Neptun. Nicolae Mehelean, director al Recons, societatea municipalității care administrează baza de agrement, a declarat, săptămâna trecută, că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație iar el a dat dispoziţie să fie aplicată. Era vorba de gratuitate pe tot ştrandul, inclusiv în zona bazinelor (nu doar în zona comercială transformată în Parc al Cetăţii).
Din păcate, în realitate lucrurile au stat cu totul altfel. Au intrat fără taxă pe ştrand doar arădenii care au ştiut că au acest drept. Ciudat, cei care nu au ştiut că au liber şi s-au dus, bine-intenţionaţi, să-şi plătească biletul de intrare, au fost taxaţi. Li s-au luat banii şi li s-a înmânat un tichet. Jurnal arădean/ Aradon a fost martor al unor astfel de situaţii. Cu toate acestea, directorul Recons a spus că aşa ceva e imposibil, pentru că el a dat dispoziţie să nu se perceapă taxa de intrare în zona bazinelor. Totuşi, imposibilul s-a produs…
„Cu taxă, fără taxă” pe Ştrandul Neptun
„Cu taxă, fără taxă” pe Ştrandul Neptun
Deşi era anunţată intrare gratuită de 1 Mai, inclusiv în zona bazinelor, unii arădeni au fost taxaţi la intrarea în zona de agrement.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!