Primăria Municipiului Arad a pus gând rău maşinilor agabaritice care circulă prin oraş. Nu mai puţin de trei puncte de control au păzit ieri oraşul nostru de maşinile de mare tonaj fără autorizaţie. Cele trei puncte de control au fost localizate în: Micălaca zona 300, Calea Aurel Vlaicu colţ cu strada Meşterul Manole şi lângă strada Corneliu Coposu colţ cu Kaufland (lângă OMV). Conform unei statistici realizate de primărie, nu mai mult, nici mai puţin de 56 de maşini de mare tonaj au fost oprite. Din totalul maşinilor oprite, aproape 50% (18) au fost în neregulă iar şoferii lor au primit amenzi pentru depăşirea gabaritului şi lipsa autorizaţiei. Celelalte 38 de maşini au avut actele în regulă.
“Primăria Municipiului Arad a efectuat controale în trei puncte din Arad. Vizate au fost autovehiculele agabaritice. Din totalul autovehiculelor oprite, 18 au primit amenzi deoarece nu au avut autorizaţie de depăşire a gabaritului. Amenzile au fost date conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad 51/2006, privind reglementările autovehiculelor agabaritice. Doar cele cu autorizaţii speciale, pe perioade limitate, pot circula în oraş”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!