Arădenii, și în special cei mici, se vor putea plimba cu trenulețul în fiecare zi a sărbătorii orașului între orele 14 – 22. Trenulețul, pus la dispoziție de Primărie în colaborare cu Compania de Transport Public, va circula, din oră în oră, pe traseul Parcul Reconcilierii – Vârfu cu Dor – Andrei Şaguna – Banu Mărăcine – Lacului – Bulevardul Revoluţiei – Vasile Goldiş – Parcul Reconcilierii. Cei care vor să admire centrul orașului la bordul trenulețului luni, 20 august, între orele 17 -18, vor avea parte de o „surpriză muzicală”: un concert de fanfară în mişcare.
Cu trenuletul prin oras
Reactualizat la:
Arad. Un punct de atracție pentru vizitatorii Zilelor Aradului, pe toată perioada lor de desfășurare, adică între 17 – 26 august, va fi trenulețul turistic de agrement.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!