Astfel, la categoria liceu, locul I a fost câştigat de liceul teoretic Sîntana, locurile II şi III revenind liceului Mihai Veliciu Chişineu Criş şi liceului Mihai Viteazul Ineu, în timp ce la categoria gimnaziu, primul loc a fost adjudecat de elevii şcolii gimnaziale Andrei Şaguna, locurile II şi III fiind câştigate de liceul teoretic Sîntana şi şcoala gimnazială Şagu.
Pentru proba teoretică a concursului elevii s-au pregătit în cunoaşterea actelor normative care reglementează activitatea de protecţie civilă în România: definirea locului şi rolului şi atribuţiilor protecţiei civile; consolidarea cunoştinţelor despre dezastrele naturale şi tehnologice produse pe teritoriul României şi a măsurilor de prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă; avertizarea şi alarmarea în caz de dezastru; folosirea apelului de urgenţă 112; cunoaşterea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă; cunoaşterea organizării şi funcţionării serviciilor de urgenţă;
cunoaşterea şi aplicarea regulilor de comportare în cazul descoperirii muniţiei rămasă neexplodată şi şi-au însuşit cunoştinţele teoretice de bază privind acordarea primului ajutor. În ceea ce priveşte probele practice elevii au arătat că şi-au însuşit deprinderile practice pentru acordarea primului ajutor, că şi-au dezvoltat sentimentul solidarităţii şi conştientizarea importanţei voluntariatului în cadrul acţiunilor de intervenţie; că deja cunosc modul de folosire a mijloacelor de protecţie individuală şi a măsurilor de protecţie, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă şi că şi-au dezvoltat rezistenţa fizică şi abilităţile practice individuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!