Trei tineri actori au plecat într-un turneu național numit „heART”, sub genericul #cuinimalateatru, cu spectacolul „O zi de vară”, un spectacol despre conflict și pasiune. În Arad vor prezenta piesa publicului pe scena Teatrului de Marionete, pe 1 aprilie, începând cu ora 19.
Iubitorii de teatru din Arad, prin simpla lor prezență, vor putea susține nou-născuții de la maternitatea din Câmpina, prin donațiile strânse urmând a se dota maternitatea cu aparatură de specialitate.
Spectacolul
„O zi de vară” este o poveste pe două planuri – unul despre războiul sexual și intelectual dintre bărbat și femeie, iar cealălalt despre conflictul dintre un bărbat căruia îi reușește totul în viață și unul căruia nu îi reușește absolut nimic. Cum poate o femeie să sucească mintea unui bărbat? Dar mințile a doi bărbați? La câte metode recurge o femeie pentru a cuceri un bărbat? Pentru a afla răspunsurile, publicul este așteptat la Teatrul de Marionete din Arad pe 1 aprilie.
Actorii
Cei trei actori din Cuibul Artiștilor vor prezenta spectacolul publicului din Craiova, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Galați și Ploiești. Aceștia sunt Victor Țăpeanu – absolvent UNATC și actor la Teatrul Național din București, Vlad Basarabescu – absolvent UNATC și actor la Teatrul Mic și Serin Jemaa – student în Anul II la UNATC.
Spectacolul, o comedie absurdă de Slawomir Mrozek, a fost premiat cu Marele Premiu Mircea Albulescu al Festivalului Internațional de Teatru-Proiect din Câmpina. Intrarea la eveniment este gratuită, donațiile fiind, însă, apreciate – dată fiind cauza pentru care se va juca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!