Expoziția a avut parte de un altfel de vernisaj, un eveniment în mijlocul Aradului, la Galeria de Artă Alfa, cu covor roșu, muzică în stil parizian și un aer boem. Zeci de susținători ai tinerilor designeri au venit să îi aplaude și să le admire creațiile, iar expoziția de la Galeria Alfa va rămâne deschisă tuturor pentru următoarele săptămâni.
„An de an încercăm să organizam câte o expoziție pentru studenții noștri de la design, un loc în care ei să se simtă confortabil, să poată expune și să facă un prim pas în a se remarca prin creațiile lor. Anul acesta am dorit să depășim un pic ideea tradițională a vernisajelor și am organizat chiar și o defilare, pe covorul roșu. În acest an expun lucrări studenții anului I: Carmen Anica, Paul Micșa, Ioana Semian, cei din anul al II-lea, Karin Bencecan, Ana Fărâmă, Miruna Goia, alături de colegii lor din anul al III-lea, Daiana Drâmbău, Ioana Ionescu, Adrian Moisă și Sorina Mateuț, dar și câțiva dintre absolvenții anilor anteriori.
Creativitatea lor este convertită în proiecte care răspund provocărilor zilei de azi. Teme clasice, adaptate noilor realități, sunt explorate în proiecte și teme de școală care sunt destinate să-i pregătească pe studenți pentru dinamica societății contemporane” a declarat decanul facultății, Claudiu Ionescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!