La grădiniţa cu P.P. Nr .15 din Arad au început pregătirile pentru Sfintele Sărbători de Paşti. Copiii din grupa mare B i-au primit în vizită pe şcoalii clasei a III-a D de la Şcoala Generală Nr. 5. Împreună au desfăşurat o activitate artistico-plastică în care au confecţionat decoraţiuni de Paşti, felicitări şi au interpretat cântece specifice acestei sărbători, îndrumaţi de educ. Camelia Moler şi înv. Ioana Anghelin, sprijinite de director Marinela Alecu.
Evenimentul se încadrează în proiectul de parteneriat educaţional aflat în desfăşurare pe perioada acestui an şcolar între grupa mare a grădiniţei şi clasa a III-a D a Şcolii Generale Nr. 5, Arad.
„Scopul activităţii comune a fost acela de a-i apropia pe cei mici de mediul şcolar, de a crea condiţii propice pentru interrelaţionare, legarea unor prietenii noi, încurajarea comunicării libere, deschise, dintre preşcolari, şcolari şi cadrele didactice şi a muncii în echipă, totodată. Nu există nimic mai gingaş în întreg mediul educaţional decât zâmbetul unui copil pe care l-ai putut face fericit, decât parfumul dulce al prieteniei dintre copii, dar şi dintre noi, doamnele învăţătoare. De aceea i-am reunit pe cei mici şi pe cei mari într-o zi atât de specială dinaintea Sfintelor Sărbtori: pentru a întreţine pură culoarea prieteniei care-i uneşte!” a precizat prof. Camelia Moler.
Expoziție
Lucrările realizate pot fi admirate pe holul Biblotecii Judeţene „A.D. Xenopol” Arad, expuse cu sprijinul d-nei Lucia Bibarţ, coordonator în relaţii cu publicul şi partener în proiectul educaţional încheiat între cele două unităţi şcolare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!