TIMIŞOARA. Poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii DIICOT au descoperit cultura la limita judeţelor Timiş şi Arad şi au prins în flagrant un tânăr de 18 ani care îngrijea şi recolta plantele de cannabis. Este vorba despre peste 300 de plante de cannabis. Tânărul prins a fost reţinut pentru 24 de ore, în timp ce alţi doi suspecţi în această cauză sunt cercetaţi în stare de libertate.
“Poliţiştii au stabilit că respectiva cultură ilicită de canabis (organizată outdoor) conţinea 310 plante aflate în diferite stadii de creştere, în urma recoltării rezultând aproximativ 40 de kilograme de masă verde de canabis. Drogurile au fost ridicate de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Atât tânărul de 18 ani, cât şi alţi doi bărbaţi, suspectaţi că şi ei se ocupau de îngrijirea şi recoltarea plantelor, au fost conduşi pentru audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara. În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului de 18 ani, pentru săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. Ceilalţi doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate”, se precizează într-un comunicat al IGPR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!