ARAD. „În urma activității desfășurate, a fost descoperită o cultură outdoor de cannabis, formată din 35 de plante, de aproximativ 103 kg de masă verde și 16 kg de cannabis, masă verde recoltată, provenind din aceeași cultură. Din cercetări a reieșit că doi tineri de 20, respectiv 21 de ani, din municipiul Arad, ar fi inițiat și întreținut cultura de cannabis, în vederea consumului și comercializării. Plantele și masa verde recoltată au fost ridicate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
Tinerii au fost conduși la audieri la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
La data de 29 septembrie, cei doi au fost prezentați magistraților Tribunalului Arad, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor orașului Ineu”, se arată într-un comunicat de presă.
Trimite articolul
XTotul bio si il opriti…nici canabis nu mai poti creste in tara asta
Lego de kkt din 1900… oricum cine fumeaza fumeaza, dar sa bagi o planta in aceasi categorie cu heroina si cocaina, chiar nu va dati seama ca e o prostie? Bine ca tutunul si alcoolul sunt “bune” chiar daca mor de zeci de mi de ori mai multe persoane din cauza lor. In loc sa se legalizeze si sa intre venituri in plus la buget din impozite si taxe, mai bine se imbogatesc cei ce fac trafic (ca doar na, asa poate sa primeasca si spaga groasa cine trebuie, daca era cu facturi si legal era mai greu).
Hai cu soricioaica! Ca acolo nimeni nu merge sa o “descopere”, ca nu intra in categoria de drog de mare risc 😂
-
80%dintre tineri din Rasfartai sint dependenți de soriceoaica.
Nu fumez, ma nu droghez si nici nu intentioneZ. Dar sa cauti buruieni pe campuri si ghivece prin balcoane e fix ce face cinste adevaratilor politisti. Lasati naibii drogurile la liber sa faca cine ce vrea cu viata lui, macar asa mai scapam de loozeri. Asa era si cu alcoolul in trecut… mare munca de gabor: sa tai frunze la caini la propriu. Bine ca hotii si criminalii umbla liberi.
Legalizati consumul de marijuana fraților ca asa doar autoritățile statului castiga bani ca închid ochi la ce se intampla in realitate …….
Este Cererea si Oferata de aceea a crescut si spaga sa ajungi deputat. Ca parlamentar trebuie sa ai ADN bun. Dar la deputat am inteles ca spaga sare de 50.000 daca cumva mai iese un partid ca al lui Dan Diaconescu spaga e mai mica 40.000 de euro. Evident de spaga asta nu se ocupa nimeni in Ro ca sunt ocupati cu Covidul.
Prosti neamului care cultiva canabis ascunși de ochi vicleni a sifoanelor trebuie sa_si schimbe strategia. Poate cultiva cu succes în curtea spitalului judetean sau la intrare linga tomograf. Dacă pina acum sa dezvoltat cu succes bălăriile la intrare linga pista pentru pers cu dizabilitati, poate creste liniștit și citeva răsaduri de canabis
Nu se va legaliza ca e sursa de venit pt SRI și alte servicii! Dar pe ucigașul cu bomba a lui Crișan când îl găsiți? S-a pus batista pe țambal? Ziariștii au primit ordin sa tacă? Poate când se va face o reglare de conturi între epoleți se vor da în gat?
Astia cauta si prin boscheti dupa droguri, vara scaneaza cu elicopterul prin toate buruienile 🤣 si toamna sta la panda dupa prada 🤮