Tipărită cu sprijinul Centrului Cultural Județean Arad la Editura Mirador, lucrarea arădeanului Lucian Petru Mureșan reprezintă încununarea cercetărilor doctorale efectuate la Academia Română – Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Cartea va fi prezentată publicului prezent de către prof.univ.dr. Corneliu Pădurean, prof.univ.dr. Lavinia Betea și dr. Doru Sinaci.
„Lucrarea abordează fondul arhetipal și cultural, în paralel cu formarea culturală în instituțiile clasice a comunității românești. Noutatea științifică a lucrării este determinată de abordarea teoretică, de subiectul tratat, precum și de modul de abordare a celor doi piloni formatori ai comunității rurale românești, cultura populară laică și religioasă, alături de formarea educațională școlară”, a precizat prof.univ.dr. Lavinia Betea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!