Institutul Cultural Român susţine prezenţa arhitectului Johannes Bertleff, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, la conferinţa budapestană Culture | Futures. Acesta va susţine o prezentare cu titlul „Reciclare urbană“, pe tema planificării urbane în scopul tranziţiei spre o cultură implicit ecologică. La dezbaterea cu tema „Practici creative la institutele culturale“ este invitată prof.univ.dr. Brînduşa Armanca, directorul ICR Budapesta.
Conferinţa Culture | Futures, care va avea loc la EuropaPont, sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în Ungaria, se bucură de participarea unor renumiţi arhitecţi şi experţi culturali din Austria, Danemarca, Marea Britanie, România şi Ungaria, cu sprijunul institutelor culturale membre EUNIC.
Culture | Futures este o iniţiativă globală care-şi propune să găsească soluţii durabile din domeniul culturii şi al industriilor creative ca răspuns la problemele de mediu şi de sustenabilitate.
Începând din 2007, Reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură, EUNIC, este partener fondator al Culture | Futures, prin Institutul Cultural Danez. EUNIC cuprinde în prezent 29 de institute culturale naţionale din 25 de tări ale UE şi organizează proiecte în peste 50 de clustere locale din întreaga lume.
Citiți principiile noastre de moderare aici!