Vă invităm într-o scurtă vizită pe șantierele de reabilitare a străzilor municipiului din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală – PNDL pentru a vedea stadiul lucrărilor. În acest moment muncitorii, ajutați de utilaje, se află pe strada Bihorului, de lângă Stația CFR Arad, și pe Călărașilor, din cartierul Aurel Vlaicu, cea care face legătura dintre Poetului și Calea Aurel Vlaicu.
Conform surselor noastre, în acest moment pe aceste șantiere au fost montate bordurile, atât la trotuare, cât și lângă carosabil. Urmează așezarea covorului asfaltic pe trotuare, frezarea părții carosabile, ridicarea capacelor de canal la cotă și așezarea primului strat de mixtură, respectiv cel de-al doilea de uzură. Sursele ne-au confirmat că până la sfârșitul lunii aprilie ori începutul lunii mai, dacă totul va decurge bine, aceste străzi vor fi finalizate.
Constituției, spartă înainte de recepție
În ceea ce privește strada Constituției, se pare că la sfârșitul acestei săptămâni lucrarea va fi finalizată în totalitate. Așa cum vă spuneam în urmă cu două săptămâni, nu a mai rămas decât așezarea ultimului strat de mixtură pe segmentul Coloniștilor – Spicului, după ce capacele vor fi ridicate la cotă. După ce asfaltul va fi așezat nu mai rămâne decât ca muncitorii să amenajeze și spațiile verzi. Nu putem să nu aducem aminte însă cititorilor noștri și faptul că această stradă, nou reabilitată, a fost deja spartă de-a latul în dreptul numărului 80, din cauza unei avarii la reţeaua de apă, iar asfaltul nu a mai fost readus la starea inițială. Adică, pe scurt, strada nici nu a fost recepționată și a fost deja spartă.
Șirianu și Barițiu, la reabilitat
Este foarte probabil ca următoarele străzi care vor fi reabilitate în cadrul programului guvernamental PNDL, conform surselor noastre, să fie Gheorghe Barițiu – în spatele Pieței Avram Iancu și Ioan Rusu Șirianu – strada paralelă cu Vârful cu Dor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!