Cei care dețin asemenea aparate le pot aduce, între 10.00 și 17.00, în unul din cele șase puncte de colectare din municipiu: zona Alfa (în spate la Carrefour, lângă Biserică), Micălaca (str. Abrud în spatele pieței Miorița), zona Gării (lângă grădinița PP15 de pe Avrig), zona Vlaicu (intrarea în hala Pieței Agroalimentare), Calea Timișorii nr.35 (în fața centrului de vârstnici) și zona Grădiște (în fața școlii „Aron Cotruș”). Fiecare deponent va primi cupoane valorice în valoare de 20 sau 40 de lei pentru aparatele electrice mari întregi (combine, vitrine, lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare etc) și posibilitatea de a participa la o tombolă pentru aparate electrice de dimensiuni mai mici. Se pun în joc 5 cafetiere, 5 bucăți de fier de călcat, 5 mixere și 1 cuptor cu microunde digital. Tombola va fi organizată luni, 30 martie, la orele 12.00, pe platoul din fața Primăriei Arad.
Pentru cei care au aparate de mari dimensiuni există posibilitatea ridicării direct de la domiciliu după o programare prealabilă la unul din cele două numere de telefon: 0 800 444 800 sau 0751 302 123.
Campania este organizată de Asociația RoRec și se bucură de sprijinul Primăriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!