Şoferul unui TIR care era staţionat ultimul în coloană pe banda de urgenţă a povestit că în paralel cu el, pe banda 1, a oprit un alt coleg pentru a-l întreba ceva, iar unul dintre microbuze a intrat în plin în autotrenul oprit neregulamentar. O altă dubiţă a lovit din spate, primul microbuz, iar autocarul şi celelalte două microbuze implicate în accident nu au mai putut evita impactul.
„Eu eram oprit pe loc. Eram în coloană, opriţi pe loc, unul în spate la altul, că se aştepta la coadă, la vamă. Am venit încet pentru că s-a anunţat prin staţie că e aglomeraţie. Am ajuns aici şi vreo două, trei minute am stat pe loc, după care au trecut două, trei maşini, care erau să intre în alte TIR-uri mai în faţă, după care a venit un coleg care m-a evitat în ultimul moment. M-a văzut târziu şi el. S-a oprit el lângă mine şi din spate a venit microbuzul ăsta de Bucureşti – în care a şi murit şoferul pe loc – deci a venit el, a venit colegul de Argeş în paralel cu el, deci nu s-a frecat de el, după care a venit un microbuz de persoane care a dat în amândoi, i-a frecat pe amândoi. Pe mine m-a lovit un microbuz în spate la remorcă, am înţeles că-s morţi doi acolo”, a declarat şoferul automarfarului care staţiona pe banda de urgenţă.
Un pasager aflat în unul din microbuzele implicate în carambol a declarat că „erau opriţi pe banda de circulaţie. Şoferul microbuzului în care mă aflam eu i-a văzut cam într-o sută de metri şi a frânat, dar… El e în stare gravă la spital”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!