La cei 105 ani, pe care îi împlineşte acum, pe 7 decembrie, „nană Ană” sau “Ana Gugului”, cum era cunoscută încă din tinerețe în localitate, se întreţine singură, își face mâncare, spală, mătură și face curat. Adică treburi pe care alţii nu le fac nici la 70 de ani.
Dar Ana Sereş nu se plânge. Trăieşte. Unicele rude în viaţă, 2 strănepoţi, vin să o viziteze, deşi sunt stabiliţi în alte localităţi.
Printre cei care o vizitează „veterana” din Sintea Mare se numără şi europarlamentarul Iosif Matula care şi-a făcut o tradiţie să o viziteze an de an. „De șase ani o vizitez cu mare drag pe «nană Ană», cu prilejul aniversării, dar și cu alte ocazii, pentru a vedea dacă problemele de zi cu zi în ceea ce priveşte lemnele pentru încălzire, mâncarea sau lumina îi sunt asigurate, în vederea unui trai decent. Și dacă are nevoie de ceva, încerc, alături de alți oameni inimoși, să-i vin ajutor”, spune europarlamentarul Matula.
O poveste de viaţă
„În pragul acestei aniversări am găsit-o la fel de sprintenă și cu mintea ageră ca de obicei, iar ca noutate mi-a spus că «m-o pus truda me dă m-am învățat cu cafă» și ca urmare nu poate dormi noaptea, de gânduri. Din amintirile depănate de data aceasta, am reținut-o pe aceea legată de copii: «Io am iubit mult pruncii. Tăți i-am adunat pe lângă mine. Mi-o fost drag de ei». Cu un zâmbet ascuns parcă, a mai povestit că «am fost bună de gură și am făcut în tinerețe ce nu fac alții nici dacă se mai nasc odată»”, a relatat Iosif Matula.
23, la peste 100
În judeţul Arad, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii, sunt 23 de pensionari care au peste 100 de ani. Din aceştia, 12 sunt veterani de război.
Citiți principiile noastre de moderare aici!