Pentru arădenii interesați de stadiul și evoluția lucrărilor de reabilitare de pe străzile municipiului, vă propunem un tur virtual pe toate șantierele deschise în acest moment. Prima oprire o vom face pe renumita stradă Constituției, din Aradul Nou, cea care a creat de-a lungul anilor multe suspine arădenilor, dar mai ales autoturismelor lor prin bucșele și capeții de bară ce au căzut pradă „avenelor” de aici, spre fericirea mecanicilor care au avut de lucru nu glumă. Așadar, conform surselor noastre, 700 de metri din această stradă, porţiunea dinspre autostradă, au fost finalizați cu tot cu trotuare, mai trebuie turnat doar ultimul strat. „Dinspre Calea Timișorii a fost executată săpătura, a fost așezat balastul și piatra spartă, montată bordura și totul este pregătit pentru turnarea asfaltului. Dinspre autostradă mai trebuie ridicate capacele la cotă și mai trebuie turnat ultimul strat de mixtură”, ne spun aceleași surse.
Până pe 12 septembrie, primul strat
Pe Bulevardul Vasile Milea se frezează, bordura a fost montată până la intersecția cu Nicolae Grigorescu, iar, începând de miercuri, 31 august, vor fi ridicate capacele la cotă și va fi turnat primul strat de mixtură. Pe Splaiul General Gheorghe Magheru, din Micălaca, va fi turnat primul strat de mixtură dinspre Gemi înspre Maranata. În centru pe strada Cloșca în acest moment se montează bordura, iar pe strada Steagului, din Sânicolau Mic, s-a terminat de frezat, se lucrează la casete pentru lărgirea părții carosabile, iar mai apoi va fi turnat și asfaltul.
Conform celor declarate de sursele noastre, până pe 12 septembrie, când va începe noul an școlar, primul strat de mixtură va fi turnat pe toate aceste șantiere, iar Bulevardul Vasile Milea va fi finalizat.
Ale două străzi
Alte două străzi vor intra în reabilitare după ce vor fi finalizate lucrările la străzile enumerate mai sus. Este vorba de Ioan Rusu Șirianu și Orșovei, dar vom reveni cu detalii la momentul oportun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!