Arad. Fierbe Aradul zilele acestea pe o temă care e mereu de mare interes în mediul politic şi cele din vecinătatea politicului arădean. Nu se vorbeşte cu atâta patos nici despre facturile la curent sau gaz, nici despre MCV, nici măcar despre Schengen sau Campionatul Mondial de Fotbal, pe cât de aprins se vorbeşte de cum stau politicienii noştri în sondaje. Subiectul a redevenit de actualitate pentru că pe piaţă circulă o sumedenie de zvonuri legate de un sondaj realizat de PNL Central și distribuit pe plan local în cadrul unei întâlniri de la Hunedoara.
Nu am văzut și bănuim că nu au văzut sondajul decât puțini dintre cei care vorbesc cu patos despre el, dar un lucru știm, în baza informațiilor culese de pe piața zvonurilor și de la sursele noastre: PNL ar trebui să înceapă să-și facă griji!
Pentru că, aflat la butoanele locale, echipa PNL a scăzut în sondaje față de procentele câștigate la alegerile locale de acum doi ani. Primarul Bibarț, dacă informațiile primite de noi sunt cele reale, a crescut – ce-i drept – în sondaje, spre deosebire de partid, dar doar cu două procente. Iar două procente în doi ani în care ai decis destinele unei urbe, ești pe val și în primul an de mandat, par puține.
Totuși, Călin Bibarț poate sărbători pe tema noului sondaj, pentru că, dacă alegerile locale ar avea loc acum, niciun alt candidat nu i-ar putea lua fotoliul de primar. Un fotoliu care aduce suficientă notorietate celui care știe să stea în el cum vrea alegătorul. Iar Călin Bibarț se pricepe destul de bine la aceasta, la aparițiile online și la adunarea de simpatie tot în mediul online. Cu peste 30% notorietate, sau favorabilitate, cum se pare că este denumită categoria cu pricina în sondajul PNL Central, se mai pot lăuda doar Adrian Wiener, Iustin Cionca, Gheorghe Falcă și Mihai Fifor, liderii principalelor partide din Arad. Mult sub acest barem se regăsesc câțiva dintre cei vehiculați de unii și alții ca posibili candidați de primar, pe piaţă fiind aruncat numele viceprimarului Lazăr Faur și al deputatului Sergiu Bîlcea.
Mai mult, edilul ar putea sărbători cele câteva procente în plus și doar mergând pe ideea că de ceva vreme se vorbea că Bibarț ar sta extrem de prost în sondaje. Iar zvonurile de acum vin să le infirme pe cele din trecut.
Totuși, e posibil ca primarul Aradului, Călin Bibarţ, să nu sărbătorească cu adevărat în privat, ci doar în public – unde cu toții să străduiesc, prin varii mijloace, să își crească imaginea. De ce spunem aceasta?
Pentru că, potrivit datelor care au ajuns la noi din sondajul PNL Central, primarul din Arad stă cel mai prost în sondaje comparativ cu ceilalți primari PNL de la nivel național. E primul pe județ, ultimul pe țară, ca să parafrazăm un celebru realizator de emisiuni radio. Surse din PNL Arad, nu cele din tabăra edilului desigur, ne-au atras atenția asupra faptului că procentul primarului Bibarț ar urma să devină motiv de şedință la nivel județean și ar putea fi un subiect și la nivel central, în condițiile în care mulți dintre primarii PNL din ţară se apropie de procente de 50% (cum ar fi cazul lui Emil Boc de la Cluj, deja uzat de câteva mandate), sau chiar de 75% (unde exemple ar fi mai multe, cel mai apropiat fiind, se spune, cel al primarului de Reșița, Ioan Popa).
Cine sărbătoreşte cu adevărat?
Cine ar putea sărbători la Arad de pe urma sondajului făcut de PNL Central? Sigur nu PNL Arad, care a ajuns de la un procent de 33 la sută în 2020 la sub 30! Ci mai degrabă AUR, care a ajuns, potrivit informațiilor pe care le deținem, undeva la 15%, în condiţiile în care la alegerile locale din 2020 mai, mai că nu exista.
Veselie ar putea exista chiar și în tabăra PSD, care a ajuns, se spune, la un procent de 20%, față de cei nici 14% cât reușiseră să adune la alegerile de acum doi ani. Probleme serioase ar trebui să-și pună nu doar PNL Arad, ci și USR, care tot scade în sondaje, ajungând – tot potrivit datelor pe care le deținem – la un procent de doar 13%, față de cei peste 26%, cât avea la alegerile din septembrie 2020. Ce-i drept, creșterile şi scăderile din sondajul de acum se mulează perfect pe situația din țară: PSD e în creștere, AUR așijderea, PNL e în scădere, iar USR în cădere.
Reamintim cititorilor că, potrivit datelor finale oferite de Biroul Electoral Municipal (BEM), la Arad, Călin Bibarţ (PNL) a obţinut, în 2020, 14.613 voturi în cursa pentru Primăria Arad, fiind cu 2.738 de voturi în faţa principalului contracandidat, senatorul Adrian Wiener (USR PLUS), în timp ce senatorul PSD Mihai Fifor (Alianţa PSLC) a obţinut 7.108 voturi. Mai reamintim cititorilor că guvernarea locală este asigurată acum de PNL și PSD.
Cât de mare e agitaţia în PNL în aceste zile e evident, în condițiile în care toate zvonurile de pe piaţa arădeană legate de sondaj, fie cele care îl dau pe Călin Bibarț cu multe procente înaintea tuturor din partid și mult înaintea partidului, fie cele care îl arată ca fiind ultimul pe țară, au pornit de aici. Reamintim cititorilor că până acum cel mai des răspândit zvon din ultima săptămână spunea doar că PNL ar fi sub 30%, iar primarul Călin Bibarţ cu zece procente peste partid și că opozanții primarului din propriul partid stau prost și ei.
Că e nebunie şi în alte partide, la USR, la PSD şi chiar la AUR la nivel local şi că nimeni nu se gândeşte încă serios la alegerile locale e, de asemenea, evident, iar faptul e singurul care îi liniștește cât de cât pe peneliștii aflați în conflict fratricid de dinainte de alegerile din 2020: încă pot câștiga alegerile fără să obosească prea tare.
Va mai trece multă vreme, se vor face multe sondaje şi se va mai însufleţi Aradul de câteva ori până în 2024, când se vor face ultimele jocuri înainte de alegeri şi vom afla cine cu cine va candida pentru bunul mers al Aradului şi arădenilor.
Trimite articolul
XInteres zero. Toti care s-au perindat la conducerea Aradului au fost fanfaroni si nulitati, “politruci” si nu “gospodari”. Deci, nu conteaza cine conduce urbea, care se va rupe de celelalte municipii fruntase din Vest (Oradea, Timisoara, Cluj-Napoca). Cat despre AUR – chiar ca lumea incepe sa fie disperata. In astfel de conditii a ajuns si Hitler la outere.
Bibi primar excelent pentru o comuna, nu oras. viziune zero ! incet incet se transforma si aradul intr-o comuna mai mare…
Pe cine intereseaza cum se rotesc hotii ? Fura pe rupte ajutati de justitie si militie.
La urmatoarele alegeri ar trebui demostrat ca puterea cetateanului poate inlatura un partid aflate de foarte multi ani la puete. Dragi Aradeni votati cu partidul clasat pe locul 2 din ultimele alegeri
-
Cu pesedeee??? NICIODATĂ! Nici mort! La fel cu hahurrr!!!
Ultima dată am votat cu A.Wiener și nu-mi pare rău! Dacă ar mai candida, l-aș vota din nou !
Pe iliuță… NICIODATĂ! Era un mediocru în gimnaziu, numai politic a ajuns pe unde a fost! NU datorită competențelor si/sau studiilor !-
Acuma înțeleg de ce Arad este in ultima poziție. Pentru persoane care nu înțelege nimic.
-
CE să înțeleg Leule??? Sigur tu ori ești psdist si nu-l știi pe “Bilă”,ori șoșo-haurar care pune botul la urlăturile lor !!! Sau te gândești la “fratele” Caba??? Altul bun:)))
-
Ioane ia medicamentele lasa aradonul
-
-
-
Nu meritati voturile noastre, ati desfiinat piata mare.
Sa ia naiba pe toate partidele
ce au votat aradeanii asta avem , asa ca………………………
Bibi e cel mai slab si nepriceput primar !!!… viziune zero , doar interese personale , ORASUL ARATA CA UN SAT , cam asta e !!! Primaria este o palarie prea mare ptr el !!!!
Iar o sa castige redusul asta ? Sper ca nu …
-
Eram pro Fifor până am văzut mizeria ce a făcut-o la DSP cum a distrus o instituie de prestigiu medical în Arad, voi vota Wiener clar. Fără șanse dar măcar intelectual. Subliniez nu votez USR, votez omul Wiener!
Decat Fifor sau alti mai bine Bibart.
-
Dacă crezi ca votul tău poate schimba ceva atuncia nu ai înțeles nimic. Patroni Romania sunr NATO și birocratici din UE
Buie Mâlcea !!!!! moartea Faraonului :)) plange scrofeta de gianii de ciudă …oricum la toată gașca ce a furat ca în codru în orașul ăsta le doresc multă , multă BUIE …..să se înece cu ea dacă se poate !!!
Mda, se si vede, din ce bine o duce Aradul… Sa-l comparam cu resedintele de judet invecinate si ne ia cu dureri de cap. Dar ciolanul e baza, nu dezvoltarea orasului.
nu mai vreau sa aud de acest ,,face nimic,, inainte de alegeri era prezent peste tot( inclisiv in uitatul cartier bujac) le stia pe toate facea totul chiar am crezut ca in sfarsit copiem si noi pe oradeni.
dupa alegeri gata omul nu mai face mai nimic straziel noastre se aseamna cu cele din ucraina toate sparte cu gropi nu easte o viziune pentru viitor si noua nu ne ramane decat sa ne uitam peste gard la bihor si timis .
-
Oricum te vei uita peste gard la vecini ! După ce se reface CF Arad-Timisoara la 140-160,chiar și la 100km/h ,Aradul va deveni un cartier al Timișoarei!
Daca sondajul e platit de PNL e clar cum ,,iese scorul ,, !!
Doamna SOȘOSCA Președinte pentru ROmînia Și GEorge Simion prim Ministrul
Eu tot spun, dar lumea e comida si e buna doar de comentat, ca singura optiune este, o platforma PENTRU ARAD formata din oameni de bine, intreprinzatori,credibili,seriosi,onesti. Oameni, care aduc cu ei grupuri de sustinere. Astfel s-ar putea crea un consiliu director format din 20-30persoane, care sa voteze pe propuneri de orice fel si astfel ar fi sansa, sa eliminam intetesele( macar partial). Astfel s-ar putea crea o echipa de cobsilieri cate sa sustina proiectele celor de lz PENTRU ARAD deoarece di ei ar fi parte din acele proiecte. Acum si pana acum proiectele erau ale smecherilor, pentru smecheri iar consilierii pupaciosi de funduri
Decât să votez aceeași hoți PSD și PNL aceeași mizerie , prefer sa incerc cu AUR. Nu avem de pierdut nimic
-
Lasa-i naibii pe cei de la HAUR, crezi ca-s mai buni ca hotii din PSDNL?
Rar am văzut in politica din România, de la orice nivel, un personaj mai insipid, incolor si inodor precum acest Bibart. Omul e complet lipsit de viziune, de anvergura intelectuala si as îndrăzni sa spun si de coloana vertebrala. Daca stau bine sa ma gândesc, tocmai lipsa de coloana vertebrala l-a făcut primar. Omul este un locotenent al lui Falca, niciodată nu a fost altceva. In realitate, Falca este cel care conduce prin intermediul lui Bibart.
Cred ca a venit timpul pentru altcineva la Arad. De preferat non PNL.