Îngeraşi, steluţe argintii, fulgi de nea sau chiar Moş Crăciun – sunt ornamente care pot fi văzute deja atârnate pe unele artere ale oraşului, cu aproape două luni înainte de sărbătorile de sfârşit de an. Primăria şi operatorul serviciului de iluminat public (ELBA) lucrează de la jumătatea lunii octombrie la împodobirea oraşului. Reprezentanţii municipalităţii spun că au de instalat mii de corpuri de iluminat, motiv pentru care au început din timp operaţiunea.
Fără surprize
Cu privire la aspectul pe care îl va avea oraşul de sărbători, am aflat că… nu vom avea parte de surprize. În proiectul ELBA, aprobat de municipalitate, se arată că vor fi folosite instalaţiile din anii anteriori, iar aranjamentele vor fi similare.
Astfel, bradul de Crăciun din fața Primăriei va fi împodobit cu şiruri dinamice şi globuri luminoase de diferite culori. Zona Pieţei Revoluţiei va avea numeroase figurine 3D montate pe stâlpi şi chiar pe faţada Palatului Administrativ. Tunelul luminos de tip arcadă cu lumini dinamice va fi instalat şi în acest an, tot lângă Primărie. Nici Parcul “Mihai Eminescu” sau Piaţa “Avram Iancu” nu vor avea nimic nou, iar pe copacii de pe Revoluţiei vor fi montate, şi în acest sezon, ghirlandele cu mii de lumini. În parcuri şi sensurile giratorii importante vom revedea brazii din plastic cu lumini dinamice.
De Moş Nicolae
Amenajări se vor face şi în cartierele mari sau la patinoar, unde vor fi programate şi spectacole artistice. Toate luminile din oraş vor fi pornite, conform tradiţiei, în ajun de Sfântul Nicolae. Atunci, în faţa Primăriei vor avea loc spectacole pentru copii, care vor primi şi daruri.
Tot de la începutul lunii decembrie va fi pus în funcţiune şi Tramvaiul lui Moş Crăciun.
Costuri
Având în vedere că schimbările faţă de anul trecut aproape că nu există, pregătirea oraşului de sărbători va costa cam aceeaşi sumă, respectiv 155.000 euro plus TVA.
Suma este mult mai mică faţă de acum doi ani, când au fost cumpărate instalaţii noi şi când a fost alocată suma de 782.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!