ARAD. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au descoperit o rețea, compusă din patru persoane, care a accesat, în mod repetat, credite cu adeverințe de salariu false, fiind trimiși în judecată pentru mai multe infracțiuni. Acestea au fost săvârșite în anul 2007. Administratoarea firmei, cu ajutorul altei persoane, era cea care falsifica adeverințele și le înmâna altor două persoane care îi erau complici. Procurorii explică metoda de „lucru” a inculpaților: „În perioada 15.03.2007 – 25.04.2007, inculpatele K.M.R. şi O.F.L. au falsificat în mod repetat adeverinţe de salariu pe care le-au încredinţat apoi inculpaţilor R.D. şi A.G., ajutându-i astfel să obţină foloase materiale injuste prin inducerea în eroare a funcţionarilor nebancari cu ocazia solicitării şi obţinerii unor finanţări în vederea achiziţionării de produse cu plata preţului în rate, i-au însoţit la magazine cu ocazia alegerii şi ridicării produselor, urmată de valorificarea bunurilor prin vânzare sub preţul valorii lor reale şi însuşirea unei părţi din preţul obţinut, cauzând un prejudiciu în valoare de 25.517 lei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prin folosirea de calităţi mincinoase şi alte mijloace frauduloase şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată în concurs real, folosind în vederea acordării creditelor adeverinţe de salariu falsificate”.
În ceea ce o priveşte pe inculpata K.M.R., întrucât actele materiale ce fac obiectul cauzei pendinte au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care se referă la activitatea infracţională desfăşurată de inculpată în perioada 07.07.2006-11.09.2007 şi pentru care a fost sesizată instanţa cu rechizitoriul din data de 28.03.2014, termenul de prescripţie urmează a fi calculat de la data ultimului act de executare (11.09.2007) care intră în compunerea infracţiunilor continuate de înşelăciune, respectiv fals material în înscrisuri sub semnătură privată, reţinute în sarcina acesteia.
Semna CEC-uri false
Pe O.F., administratoarea firmei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au decis să o trimită în judecată „pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase şi alte mijloace frauduloase comisă în formă continuată”, deoarece „în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, deşi ştia că nu are disponibil în cont, fără să aducă la cunoştinţa contractanţilor acest aspect, respectiv deşi cunoştea că începând cu data de 18.06.2007, pe numele societăţii s-a instituit interdicţie bancară de a emite cecuri, a emis în perioada 22.06.2007-10.07.2007 mai multe file CEC, inducând astfel în eroare reprezentanţii societăţilor comerciale partenere, cu ocazia încheierii sau pe parcursul executării unor contracte de vânzare – cumpărare de mărfuri, cauzându-le pagube. Termenul de prescripţie urmează a fi calculat de la data ultimului act de executare (10.07.2007) care intră în compunerea infracţiunilor continuate de înşelăciune, respectiv fals material în înscrisuri sub semnătură privată, reţinute în sarcina acesteia”.
Au indus în eroare funcționarii nebancari
În ceea ce-l privește pe inculpatul R.D., unul dintre complicii administratoarei, procurorii arădeni susțin că „a indus în eroare funcţionarii nebancari, cu ocazia solicitării acordării a două credite de finanţare în vederea achiziţionării de produse, cu privire la calitatea sa de angajat al unei societăţi comerciale, folosind înscrisuri false, prin care a cauzat un prejudiciu de 18.339,47 lei, folosind adeverinţe de salariu falsificate şi încredinţate de către inculpatele K.M.R. şi O.F.”. Cel de-al patrulea inculpat în acest caz, A.G., a indus în eroare funcţionarii nebancari, cu ocazia solicitării acordării unui credit de finanţare în vederea achiziţionării de produse cu privire la calitatea sa de angajat, folosind înscrisuri false, prin care a cauzat un prejudiciu folosind o adeverinţă de salariu falsificată şi încredinţată de către inculpata K.M.R.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!