ARAD. Arădenii sunt invitaţi duminică, 27 ianuarie, la…comedie. Primul spectacol va avea loc, în sala Studio, de la ora 16. Este vorba de„Gunoierul” lui Mimi Brănescu, pus în scenă de Alex Mărgineanu, într-o scenografie de Marian Parfeni.
„În gunoi ni se regăseşte viaţa, destinul, reuşitele şi nereuşite”, spune personajul din piesă.
Ce se întâmplă atunci când te îndrepţi spre tomberonul blocului spre a arunca, ca de obicei, punga de gunoi şi dai peste boschetarul anonim care te convinge, pas cu pas, că viaţa liniştită pe care o aveai până atunci este cu totul alta? Dacă acest „specialist” al resturilor menajere îţi demonstrează că nevasta te înşală şi te instigă la crimă cu sânge rece? Toate acestea le poţi afla din piesa „Gunoierul”, care-ţi va stoarce lacrimi…de râs.
Mai spre seară, de la ora 19, în sala mare, sunteţi aşteptaţi la o întâlnire cu opera lui N. V. Gogol, prin cunoascuta sa comedie „Căsătoria”.
Spectacolul – în regia lui Laurian Oniga – se înscrie în seria producţiilor arădene de teatru care valorifică marile scrieri ale dramaturgiei universale. De această dată, un spectacol inspirat din creaţia lui N. V. Gogol, un scriitor care a urmărit să redea cât mai fidel adevărul vieţii şi să dezvăluie faţa ascunsă a societăţii nobiliare a timpurilor sale.
Cele două specatacole îi vor readuce în scenă pe câţiva dintre cei mai îndrăgiţi actori arădeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!