Nici nu a început bine noua campanie de reînnoire a parcului auto, că pe site-urile dedicate vânzărilor au şi apărut ofertele pentru taloanele valorice. Este vorba despre cupoanele nenominale în valoare de 3.800 de lei care sunt emise de către societatea ce a preluat autovehiculele în vederea distrugerii lor. Arădenii care au intrat în posesia unui cupon şi nu doresc să îl folosească pentru a-şi achiziţiona un autovehciul nou au decis să lanseze ofertele de vânzare pe site-urile dedicate acestui tip de comerţ, dat fiind faptul că în acest an se pot valorifica trei cupoane a câte 3.800 de lei la achiziţionarea unei singuri maşini.
Preţurile pentru un cupon încep de la 1.200 de lei şi ajung până la 500 de euro (aproximativ 2.100 lei). Cu toate acestea cel mai probabil tarif cu care se vor vinde cupoanele este de circa 1.500 de lei, la mai puţin de jumătate decât valoarea iniţială a voucherului. Cei interesaţi de asemenea achiziţii trebuie, însă, să fie foarte atenţi la detaliile de siguranţă pe care le prezintă cupoanele.
Cei interesaţi de astfel de achiziţii trebuie însă să ştie că tichetele valorice nu vor fi acceptate de către companiile ce vând automobile decât dacă sunt însoţite şi de anumite acte doveditoare. „În momentul în care se aduce o maşină la distrus, noi eliberăm un certificat de distrucere a autovehiculului uzat precum şi o adeverinţă de predare-primire a autovehiculului. Cu aceste acte proprietarul trebuie să meargă la notar pentru a le legaliza, iar mai apoi se va face radierea maşinii de la Finanţe şi declaraţia de la Poliţie. Important de ştiut e şi faptul că pe verso-ul tichetelui valoric trebuie înscrise toate datele specifice autovehicului, iar atât reprezentantul societăţii care a preluat autovehiculul cât şi proprietarul vor semna pe voucher”, ne-a explicat Elena Don, secretară în cadrul unei companii arădene ce preia maşinile în vederea casării acestora.
Telefoanele companiilor ce preiau „rablele” au sunat în continu ieri, arădenii dorind să-şi facă programări pentru luni la prima oră în vederea distrugerii maşinilor. Doar una dintre cele două societăţi a început însă şi eliberarea tichetelor, vineri şase arădeni intrând în posesia voucherelor de 3.800 de lei.
Unde se predau maşinile?
„Rablele” arădenilor pot fi predate fie la societatea REMAT S.A. Arad, str. Câmpul Liniştii de luni până vineri între orele 08,00 -15,00, fie la societatea Metalcomp Arad situată tot pe Câmpul Liniştii de luni până vineri între orele 08,00-18,00. Menţionăm că doar proprietarul are dreptul predării unei maşini în vederea distrugerii.
„Tichetele valorice fără actele anexate nu sunt valabile” Elena Don
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!