ARAD. Nu mai puţin de 13,5 milioane de lei (aproximativ 3 milioane de euro) este dispus să plătească Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru servicii de curăţenie interioară şi dezinfecţie în incinta unităţii. Spitalul a lansat o licitaţie pentru achiziţia acestor servicii pe o perioadă de patru ani. Plata serviciilor de curăţenie şi dezinfecţie va fi asigurată din veniturile proprii ale spitalului, obţinute pe baza contractului încheiat cu Casa deAsigurări de Sănătate Arad.
Licitaţia este în curs de desfăşurare, firmele interesate fiind invitate să-şi depună ofertele sau cererile de participare până la data de 3 septembrie 2013. Contractul va fi atribuit firmei care oferă preţul cel mai scăzut. În cazul în care există două sau mai multe propuneri financiare identice clasate pe primul loc, pentru stabilirea ofertantului câştigător, ofertanţii vor depune o nouă ofertă financiară, în urma unei solicitări a autorităţii contractante.
În urmă cu doi ani, Spitalul Judeţean a pus la bătaie 1,2 milioane de lei pentru achiziţia serviciilor de curăţenie şi dezinfecţie pe o perioadă de 12 luni. Din 2011, însă, Judeţeanul a „crescut” (prin unificarea cu Municipalul şi Maternul) şi, implicit, mizeria ce trebuie curăţată s-a înmulţit…
Citiți principiile noastre de moderare aici!