Arad. Proiectul, denumit generic „Curcubeul”, este inițiat de Asociația „Pași Peste Granițe”, în parteneriat cu Centrul Municipal pentru Cultură Arad, și se adresează tinerilor din liceele arădene. Cele două sesiuni de ateliere vor fi găzduite de Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad. Obiectivul general al proiectului are ca scop stimularea potenţialului intelectual, emoţional şi artistic al elevilor de vârstă şcolară prin valorificarea complexă a activităţilor opţionale şi extracuriculare desfăşurate în şcoli. Mai exact, se dorește creşterea stimei de sine şi construirea spiritului de echipă, creşterea încrederii şi a respectului de sine, educarea capacităţilor copiilor de a-şi exprima liber trăirile, ideile şi emoţiile, dezvoltarea capacităţilor interpretative şi imaginative.
Două ateliere pentru elevi
Elevii arădeni care doresc să participe la cele două sesiuni de ateliere se pot înscrie în perioada 15 – 25 octombrie, la adresa de e-mail 2ppgarad@gmail.com.
În primul atelier, care va avea loc luni, 28 octombrie, tinerii vor fi ajutați să îşi conştientizeze valorile şi talentele proprii şi să le evidenţieze prin acţiune. Cel de-al doilea atelier va avea loc marți, 29 octombrie, iar participanții vor fi ajutați să își conştientizeze emoţiile şi să le exprime în cel mai sănătos şi potrivit mod.
Persoane calificate
Asociaţia „Paşi Peste Graniţe” este o asociaţie înfiinţată din dorinţa de a face mai mult pentru cei din jur. Are ca membri activi persoane calificate din domeniul sănătăţii şi educaţiei. „Avem ca scop promovarea stării de bine a persoanelor care se află în situaţii dificile sau defavorizate și nu numai”, spun membrii asociației.
Ascociația „Paşi Peste Graniţe” a organizat alături de ISJ Arad, CJRAE Arad și Complexul Muzeal Arad expoziția interactivă „Scrisul pe Axa Timpului”, eveniment care s-a adresat elevilor de clasa a IV-a. Scopul proiectului a fost ca elevii să înțeleagă importanța scrisului și implicit a cititului prin metode educative transdisciplinare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!