Accidentul nefericit petrecut vineri în satul Milova, în urma căruia un copil de numai 17 ani a ajuns la Spitalul Judeţean Arad în stare gravă, readuce în discuţie o problemă mai veche, care implică şi o lacună legislativă, dar şi neatenţia celor care au ca pasiune pescuitul. Vorbim aici despre pescuitul în zonele prin care trec liniile de curent. Numai în luna iulie a acestui an, cel puţin trei persoane au suferit răni grave în toată ţara, după ce au atins cu undiţele sau cu firele de pescuit liniile de curent. Un bărbat de 51 de ani s-a electrocutat la Caracal, un copil de 12 ani s-a electrocutat la Braşov, iar un alt bărbat, de această dată de 39 de ani, s-a electrocutat în Cluj. Apoi, a venit cazul tânărului de 17 ani care s-a electrocutat la Milova, în comuna Conop, din judeţul nostru.
Am stat de vorbă cu specialişti în domeniul energiei electrice, iar aceştia ne-au spus că pescuitul sub liniile de înaltă, medie sau joasă tensiune este foarte periculos. „Pescarii trebuie să ştie că, în momentul în care pescuiesc sub liniile de curent, se expun ei singuri unor riscuri, existând posibilitatea chiar să îşi piardă viaţa. Dacă undiţele sau firele de pescuit ajung în contact cu liniile de curent, o electrocutare este iminentă. Legislaţia în domeniu spune că, în zona apelor, liniile de curent trebuie să fie la cel puţin cinci metri distanţă faţă de luciul de apă. Pentru un pescar, acei cinci metri reprezintă foarte puţin. Gândiţi-vă că există beţe de pescuit de 6-7 metri, fără a mai pune la socoteală şi lungimea firului de pescuit. Într-un moment de neatenţie, la momentul lansării, pescarii pot deveni foarte uşor victime ale curentului electric”, ne-a spus un specialist.
Şi de la AJVPS
Pentru a-i pune pe pescarii arădeni în gardă, am luat legătura şi cu directorul Agenţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Arad, Nicu Mircea Deme. Acesta spune că a mai auzit de astfel de cazuri. Numai că, în domeniul pescuitului, nu există legislaţie care să impună vreun fel de protecţie a muncii, cum este, de exemplu, în domeniul vânătorii. „În ceea ce priveşte vânătoarea, în momentul în care vânătorul îşi scoate arma din toc, semnează un document asemănător celor de la protecţia muncii, prin care ia la cunoştinţă ce poate să facă şi ce nu poate să facă, pentru a fi asigurat un climat de siguranţă. În ceea ce priveşte pescuitul, nu există nicio lege prin care să se execute vreun instructaj pentru pescari”, ne spune Deme. Totuşi, acesta a declarat că, în ceea ce priveşte riscul electrocutării pe timpul pescuitului, pescarii trebuie, în primul rând, să evite să pescuiască în zonele prin care trec firele de curent. „Oricând, băţul sau firul de pescuit poate agăţa linia de curent, iar acest lucru poate conduce la o tragedie, precum cea de la Milova”, spune directorul AJVPS Arad. O altă măsură pe care trebuie să o ia pescarii, mai spune Deme, este să verifice dacă în zonă nu există pompe de apă, pompe de irigat sau alte aparaturi electrice care ar putea să transfere curentul în apă sau în zona apei.
Copil în stare gravă
Reamintim, vineri după amiază, un copil de 17 ani a fost transportat în stare gravă la spital, după ce, fiind la pescuit, a agăţat liniile de curent cu undiţa, fiind electrocutat. Acesta a fost operat sâmbătă, dar medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele lui de a-şi recupera în totalitate braţul drept, grav afectat în urma evenimentului. Locuitorii din Milova arată cu degetul spre cei de la Enel, după ce, spun oamenii, firele de curent de pe stâlpi s-au lăsat mult în jos. Chiar dacă au sesizat acest lucru companiei de electricitate în urmă cu două luni, nimeni nu a intervenit. Luni dimineaţa, după incidentul de vineri în care a fost implicat adolescentul de 17 ani, mai multe echipe ale E-Distribuţie Banat s-au deplasat în zonă şi au ridicat firele de curent. Asta chiar dacă reprezentanţii companiei au spus că distanţa firelor faţă de pământ se încadrează în standardele impuse de lege.
http://www.aradon.ro/tragedia-din-arad-care-putea-fi-evitata/2298267
Citiți principiile noastre de moderare aici!