Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a desfășurat acțiuni de control la operatorii care prestează servicii poștale și de curierat. În cadrul controalelor efectuate în scopul verificării modului în care societățile în cauză respectă prevederile în domeniul relațiilor de muncă au fost verificați 18 angajatori, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, potrivit datelor transmise de ITM Arad. În toate cazurile, inspectorii de muncă au dispus măsuri pentru intrarea în legalitate.
„S-au constatat abateri de la prevederile Codului muncii, principalele deficiențe fiind în ceea ce privește: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în REVISAL; nerespectarea prevederilor legale cu privire la elementele care trebuie să se regăsească în cuprinsul contractului individual de muncă; completarea în REVISAL a unor date eronate sau incomplete; nerespectarea obligației angajatorului de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a o supune controlului inspectorilor de muncă la solicitarea acestora; încălcarea prevederilor Codului muncii în ceea ce privește repausul săptămânal și munca de noapte”, au mai explicat reprezentanții ITM Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!