Specialiştii spun că mişcarea telurică este una neobişnuită datorită faptului că a avut loc la o adâncime mică, respectiv la cinci kilometri adâncime. Cele mai apropiate oraşe faţă de epicentrul cutremurului sunt Arad şi Lipova, la aproximativ 25 de kilometri distanţă, Curticiul şi Pâncota, la 37 de kilometri, dar şi Timişoara, la 40 de kilometri distanţă de epicentru.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a fost localizat la intersecţia coordonatelor latitudine 46.0391 grade, longitudine 21.475 grade. Cea mai apropiată localitate faţă de epicentru a fost Alioş, din judeţul Timiş, urmată de Zăbrani şi Fiscut din judeţul nostru. Cu toate că magnitudinea nu a fost una mare, cutremurul de marţi noaptea indică faptul că în zona noastră există activitate seismică. Drept urmare, există şi posibilitatea, mică, într-adevăr, să trecem şi prin mişcări de intensitate mai mare.
Cutremur de suprafaţă la câţiva kilometri de Arad şi Lipova
Cutremur de suprafaţă la câţiva kilometri de Arad şi Lipova
Pământul s-a cutremurat pe graniţa dintre judeţele Arad şi Timiş. Marţi noaptea, la ora 1:56, chiar pe limita dintre cele două judeţe, în zona localităţii Zăbrani, a avut loc un cutremur de suprafaţă care a avut o magnitudine de 2,4 grade pe scara Richter.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
4
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
2
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!