ARAD. A fost cutremur urmat de un incendiu la Filarmonica Arad, cu salvarea a două victime. Joi, ora 9.00, platoul din fața Palatului Cultural a fost ocupat de autospeciale ale pompieilor și ale SMURD, iar perimetrul din jurul clădirii a fost închis pe o distanță de 200 de metri. Mai exact, în această situație au intervenit Grupa Operativă a inspectoratului şi Detaşamentul Arad cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de lucru şi salvare de la înălţimi, 1 autospecială SMURD și 1 autospecială căutare salvare. În total, 2 ofițeri și 25 de subofițeri au participat la stingerea incendiului produs în incinta Palatului Cultural, salvând și două persoane care au rămas captive în clădire. Evident, a fost vorba despre un exercițiu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad căruia i s-a alăturat Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul campaniei naționale de informare și pregătire a populației: „Nu tremur la cutremur”.
Exercițiu pentru pregătirea pompierilor
Exercițiul simula un incendiu izbucnit la vestiarul Filarmonicii Arad, extins la partea din față a scenei și la acoperișul clădirii. Plutonierul adjutant șef, Eugen Urs explică importanța acestui exercițiu: „Exercițiul este foarte important pentru pregătirea colegilor încadrați pe autospeciale de luptă, pentru perfecționarea și lucrul cu autospeciale cu tehnica de intervenție, perfecționarea în executarea operațiunilor de salvare a victimelor, a persoanelor surprinse în interiorul unor astfel de obiective”.
Cutremurele din Banat
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad (și aici ne referim doar la cutremurele de la 4 grade pe scara Richter în sus), primul cutremur consemnat în evidențe, produs în zona Banatului a fost în 19 octombrie 1794. Cutremurul a avut o intensitate de 4,7 grade pe scara Richter. Cutremurul cu intensitatea cea mai mare, în zona Banatului, a avut loc în 12 iulie 1991, ora 10:42: 5,7 pe scara Richter și a fost primul cutremur dintr-o serie de 8. Mai exact, după 12 iulie 1991, au mai avut loc cutremure (în același an) în 18 iulie, 19 iulie, 12 august, 14 august, 2 decembrie, ultimele două cutremure (cu intesitatea de peste 4 grade pe scara Richter) având loc în aceeași zi: 19 decembrie. De la consemnarea primului cutremur până la ultimul cutremur consemnat, adică în perioada 1794-1992, au avut loc 43 de cutremure în zona Banatului.
Cum ne comportăm în cazul unui cutremur
În cazul în care se declanșează un cutremur, prima regulă este păstrarea calmului și liniștirea persoanele din jur. „Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri, nu ieșiţi, și nu fugiţi pe scări! Nu utilizaţi liftul! Protejaţi-vă sub tocul ușii sub o grindă, lângă un perete de rezistență sau adoptaţi o poziţie ghemuit, acoperit și susţinut de un obiect solid”, spun inițiatorii campaniei „Nu tremur la cutremur”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!