Remarcăm implicarea deosebită a instit. Liliana Misarăș, redactor-șef al revistei, în apariția acestui număr, care a căutat să prezinte cât mai variat și atractiv lucrările. Revista este structurată pe următoarele rubrici: Editorial, Performanță, Step by Step, Periplu educativ, Atelier literar, Cronica școlii, Diverse. Din paginile revistei amintim articolul „Gânduri și aprecieri” semnat de prof. Mariana Tocaciu, inspector teritorial ISJ Arad, creații ale elevilor Cătălin George Rusu, Cristian Moțiu, Alexandru Roșu, Andreea Gânguță, Maria Bupte, precum și activitățile deosebite din viața școlii rezultate la concursuri școlare, întreceri sportive, acțiuni umanitare. Implicarea părinților în viața școlii se face prezentă și de această dată, prin articolele prezentate, dintre care menţionăm „Gânduri de părinți”, semnat de Lavinia Sasu.
„Mulțumim pe această cale tuturor părinților care s-au implicat în susținerea financiară pentru editarea revistei școlii noastre și, în mod deosebit, doamnei directoare, prof. Mihaela Voștinar” – spune prof. Adina Matei, consilier educativ Şcoala Gimnazială Caius Iacob.
Citiți principiile noastre de moderare aici!