„Dacă treci râul Selenei” în ținutul poeticii eminesciene, ziua din lumea noastră se preface în ”sară”, o sară ”adormită”, năucitoare, ce te fură. Dincolo de râu, pătrunzi într-un codru cu aer ”vioriu”, cu o vegetație bogată, surprinzător de autohtonă. În ciuda apariției palatului Selenei:
”Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate /Și cerdacuri în aer ținut de-argintoase columne…”, ”prins” în liric, sentimentului covârșitor de năucire i se adaugă unul calm, liniștitor: asemănător celui de acasă. Lianele, florile, merii, vița de vie, fluturii, cerdacurile, cerboaicele, fetele și luna ”cu părul ei blond desfăcut, care curge în valuri /Pe umeri în jos…” alcătuiesc împreună un peisaj familiar, dătător de siguranță.
Te invit să „treci râul Selenei” și să experimentezi același sentiment dual: magic – familiar, din poezia lui Mihai Eminescu, vizitând expoziția de documente de la Biblioteca Județeană. În ea îl vei găsi-regăsi pe poet, în multiple, puțin sau necunoscute fațete: Eminescu din texte literare, filosofice, articole de ziar, rapoarte spre Minister, pagini de rechizitoriu, ilustrații ale lui Leonard Salmen, etc.
Iată câteva titluri de cărți care te vor tenta, cu siguranță: ”Eminescu în fața justiției”- Octav Minar /1914; ”Articole politice” / 1910; ”Optimismul lui Eminescu” –S. Mehedinți/ 1875; ”Mihai Eminescu –Revizor școlar” – Mircea Ștefan / 1956; ”Arta cuvântului la Eminescu” – D.Caracostea; ”Leonard Salmen – ilustrator al operei poetice a lui Eminescu” / 2011 și numeroase volume de poezii datând din anii: 1890, 1905, 1908, etc.
Citind din articolele expuse în vitrine (”Paralele economice”,” Din abecedarul economic”, ”Semi-barbaria”, ”Conservatorii și libertățile”, ”Pătura superpusă” etc.) vom afla că : ”Introducând legile cele mai perfecte și mai frumoase într-o țară în care nu se potrivesc, duci societatea de râpă, oricât de curat ți-ar fi cugetul și de bună inima.” Sau ”…i-au trimis pe băieți să învețe carte să se procopsească spre fericirea neamului ”(…), iar ei, în loc să deprindă lucruri folositoare, ” s-au pus aproape toți pe politică”.(Mihai Eminescu-Articole politice, Ed. Minerva, București, 1910).
Nu-i așa că sentimentul transmis e familiar? Neplăcut de familiar!
Prețioasele exponate, provenite din aceeași sursă: colecționarul arădean Victor Miuțescu, căruia îi rămânem îndatorați, vor sta la dispoziția vizitatorilor pănă la finalul lunii iulie 2016.
Lucia Bibarţ
Citiți principiile noastre de moderare aici!