Autorul Dacian Don şi proaspătul său volum au fost prezentaţi publicului de poetul şi eseistul Vasile Dan, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Arad, și de poetul şi criticul Petru M. Haş. Cei doi invitati i-au urat un “bun venit” în tagma poetilor şi l-au felicitat pentru că a reuşit să continue şi să impună tradiţia în familia Don, el fiind fiul distinsului poet şi jurnalist- Petre Don, caruia i-a şi dedicat această primă carte.
Cât despre versurile sale, Vasile Dan şi Petru M. Haş nu au avut decât cuvinte de laudă, mustrând uşor autorul pentru debutul întârziat şi pentru faptul că nu s-a adunat mai devreme într-o carte. Petru M. Haş socoteşte că “Poeme de Alcov. Candidoze” e o carte ciudată şi “o poezie a disperării, de aceea ne întâlnim cu fel de fel de formulări care uneori ni se par ireverenţioase, dar aceasta, cred că la Dacian Don nu se întâmplă din dorinţa de a şoca cu orice preţ, ci aceasta este trăirea sa lirică autentică”. Vasile Dan mărturiseşte că zi de zi citeşte nenumărate cărţi şi poezii primite prin corespondenţă, dar în “Poeme de Alcov. Candidoze” a găsit acel “miez de poezie pură” care l-a făcut conştient de identitatea poetică a lui Dacian. “Este o carte de sinteză, este o carte stratificată în care eu am identificat cel puţin 3 straturi, care sunt defapt şi 3 vârste literare ale lui. (…) Sunt foarte bine filtrate poeziile şi au în ele o anumită unitate expresivă, semn al unei bune stilizări” adaugă Vasile Dan.
Evenimentul poetic de la bibliotecă a cuprins şi un scurt recital de muzică folk, preferata autorului, în interpretarea Laurei Bordaş şi a lui Marius Bordaş. La final, autografe şi cireşe pentru iubitorii de poezie, că doar a fost prima zi a lui Cireşar.
Totuşi, nu încheiem fără a vă dezvălui câteva versuri semnate de Dacian Don:
POEME DE ALCOV
la taverna Cocoșului Roșu
în care pușcărie să mai stau!?
să fie birtul meu în care beau!?
în ce otrepe să îmi vâr păcatul
pe care mi-l aduse necuratul?
prin ce bodegi cu iz de preacurvie
mă dărui, nesătul, făr’ de soție
mă dărui simțământului boem:
încă un rând, prieteni, să mai bem!
puțin din vin și din femei suave
întinse pe la mese, prin alcoave,
și, dimineața, când se bat cocoșii
să îți sărut, suav, buzele-ți roșii…
P.S.: Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol“ aduce la cunoştinţă prin vocea Cristinei Duma, că sprijină scriitorii debutanţi sau consacrati, astfel că, aceştia sunt invitaţi şi încurajaţi în a-şi lansa cărţile în incinta instituţiei arădene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!