Tribunalul Arad a decis, în 12 septembrie, să prelungească cu 30 de zile, la solicitarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, măsura arestului preventiv în ceea ce-l privește pe Vesa. Inculpatul a formulat, însă, contestație în ceea ce privește hotărârea instanței arădene, contestația formulată judecându-se la Curtea de Apel Timișoara. Hotărârea instanței îl plaseaza pe Vesa în arest la domiciliu şi este definitivă.
În 15 septembrie, judecătorii timișoreni au decis: „Admite contestaţia formulată de inculpatul Vesa Daniel Florin împotriva încheierii penale pronunţată de judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Arad. Desfiinţează încheierea penală contestată şi rejudecând: înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Vesa Daniel Florin cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.09.2017 până la data de 14.10.2017 inclusiv. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din localitatea Arad, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Vesa Daniel Florin are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu persoana vătămată şi martorii din dosar, membrii de familie ai acestora, respectiv: Dinescu Ioan; B.I.; Ţ.R.; T.A.M.C.; V.R.P.; A.A.M.; M.G.; J.B.M.; G.C.. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Încredințează Poliţiei Municipiului Arad supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu de către inculpatul Vesa Daniel Florin. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 17.07.2017 de către Tribunalul Arad, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză şi punerea de îndată în executare a măsurii preventive a arestului la domiciliu”.
După o bătaie în mall
La mijlocul lunii iulie, între Vesa Daniel și Dinescu Ioan a izbucnit un conflict spontan într-un cazino aflat în incinta unui mall din Arad, în urma căruia cel din urmă a fost înjunghiat în abdomen. Vesa a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă de omor.
[related-post post_id=”1866856″]
[related-post post_id=”1880852″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!