Un grup de vârstnici din Arad se antrenează de zor pentru a participa la diferite competiţii de dansuri populare româneşti. Pensionarii au întâlniri periodice în diferite săli de antrenament din oraş, iar rezultatele sunt încurajatoare: oamenii fac sport şi joacă pe muzică populară, ca în tinereţe.
„Am decis să facem dansuri pentru că noi ne simţim tineri, mereu. Suntem împreună de trei ani, suntem Vatra Arădeană şi avem trei dansuri şi un solist de muzică populară. Anul trecut am fost în foarte multe localităţi din judeţele Arad, Bihor, Timiş şi sperăm să mai dăm spectacole” – spune Aron Micula, coordonator al grupului.
Repetiţii săptămânale
Constituiţi într-o asociaţie, seniorii – niciunul sub 60 de ani – fac antrenamente o dată sau de două ori pe săptămână, iar rezultatele sunt vizibile: pensionarii sunt mai sănătoşi şi mai mândri, pentru că uneori reuşesc să danseze precum nepoţii lor.
„Eu de un an fac parte din acest grup de dansuri populare” – spune o bunicuţă. „Eu sunt mai veche – completează alta. Noi am început cu Liga pensionarilor în urmă cu trei ani, ne-am mai despărţit, dar acum facem o echipă cu care sperăm să mergem mai departe. Ne place să dansăm, o facem din plăcere.”
Timp liber de calitate
Pensionarii dansatori sunt încurajaţi sistematic să facă dansuri, inclusiv de către asistenţii sociali ai Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară.
„Această activitate de mişcare, de socializare şi de comunicare constituie o alternativă la activităţile de petrecere a timpului liber şi de asistenţă socială gerontologică. Împreună, încercăm să creştem calitatea vieţii pensionarilor” – subliniază Camelia Jurcuţ, asistent social principal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!