Constăţeanul conducea un autoturism şi a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie, în comuna Vladimirescu pentru că nu avea luminile de întâlnire pornite. Unul dintre agenţii de poliţie a constatat cu ocazia verificării actelor şoferului că acesta avea permisul de conducere reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Vladimirescu pentru a i se întocmi actele premergătoare. Acolo, la sfârşitul audierilor, constănţeanul i-a oferit poliţistului 50 de euro şi a promis alţi 50 pentru şeful direct al agentului cu condiţia să nu-i fie întocmit dosar penal.
Poliţistul a refuzat banii şi a sesizat DGA Arad. Ofiţerii DGA Arad împreună cu un procuror au organizat flagrantul. Astfel, după câteva ore, şoferul constănţean s-a prezentat din nou la sediul Poliţiei din Vladimirescu în vederea finalizării actelor premergătoare. Bărbatul nu a stat pe gânduri şi a oferit poliţistului 150 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal. În urma flagrantului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus începerea urmăririi faţă de constănţean pentru infracţiunea de dare de mită.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!