ARAD. Filiala judeţeană de Crucea Roşie a bifat, în ultimele zile, două acţiuni umanitare. Voluntari ai filialei s-au deplasat mai întâi la Hălmagiu, unde au distribuit ajutoare constând în haine, încălțăminte și jucării câtorva familii cu posibilități economice reduse din comună. A urmat Nădlacul, unde subfiliala de Cruce Roşie din localitate a întreprins o acțiune de ajutorare a copiilor care provin din familii greu încercate. Voluntarii s-au deplasat la locuințele lor pentru a le duce pachete alimentare și a socializa cu ei pentru câteva minute.
Atât beneficiarii acţiunilor umanitare, cât şi conducerea Crucii Roşii aduc mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestor activități – donatori şi voluntari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!