Licitaţie publică la Primăria Arad – Direcţia Venituri. Bunurile care se vor vândute aparţine celor care au omis să-şi plătească taxele către bugetul local.
Este vorba de un teren, un apartament cu trei camere şi un autoturism, bunuri mobile şi imobile pe care Direcţia Venituri – Serviciul Urmărire Venituri din cadrul Primăriei municipiului Arad le scoate la licitaţie acum. Scopul final este recuperarea datoriilor pe care arădenii le au la bugetul local.
Primăria speră să vândă din prima bunurile cu pricina. Evenimentul este programat pentru 5 iulie. La ora 14.00, la sediul Direcţiei Venituri, de pe Mucius Scaevola nr. 11, va avea loc licitaţia pentru vânzarea bunului imobil aflat în proprietatea a doi debitori (Bartok Pavel şi Bartok Mariana Lenuţa, cu domiciliul în localitatea Koln Meschenich, str. Ander Fuhr, nr. 5). Mai exact, este vorba de vânzarea unui teren intravilan în suprafaţă de 981 mp, situat pe strada Hunedoarei nr. 26, care a fost indisponibilizat printr-un proces verbal de sechestru. Preţul de pornire al licitaţiei este de 335.370 lei fără TVA.
Cu câteva ore înainte este programată licitaţia publică pentru vânzarea unui alt bun imobil, proprietate a debitorului Achim Florin: un apartament cu trei camere, baie, bucătărie, cămară alimente, debara, degajament, grup sanitar, două balcoane, în suprafaţă de 92 mp. În acest caz, preţul de pornire a licitaţiei este de 129.690 lei, fără TVA. Apartamentul, situat pe strada Cărămidarilor bl. 6, ap. 17, a fost indisponibilizat şi el prin proces verbal de sechestru.
Cea de a treia licitaţie amintită de noi este programată la ora 12.00 şi are ca ţintă vânzarea unui autoturism Opel Monterey LTD3.1TD, proprietate a debitorului Ţica Adrian, bun indisponibilizat tot printr-un proces verbal de sechestru. Autoturismul are preţul de pornire a licitaţiei de 15.135 lei, fără TVA.
Oferta de cumpărare
Posibilii cumpărători ai bunurilor scoase acum la licitaţie pot să se prezinte până cel mai târziu pe 4 iulie cu o ofertă de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare sau o scrisoare de garanţie bancară, reprezentând 10 la sută din preţul de pornire a licitaţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!