Documentele pe care candidații trebuie să le dețină sunt atestatul și cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nici o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune de natură economico-financiară. Certificatul de calificare profesională, ne explică Dorina Lupșe – președintele ULAL Arad, reprezintă actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a îndeplini ocupația de administrator de condominii, în conformitate cu legislația privind învățământul superior sau privind formarea profesională a adulților. Atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de condominii prin care persoanele fizice, sau juridice îl vor obține în baza certificatului de calificare profesională.
Parte teoretică și practică
Activitatea de administrare include activități de adiministrare tehnică și întreținere a proprietății comune, de contabilitate și de casierie. „În cadrului programei cursului organizat de către ULAL-Casa Plus vom parcurge în întregime articolele Legii 196/2018 la partea teoretică și practică pentru a putea stabili toți termenii, obligațiile și condițiile de desfășurare a activității precum și întregul cadru legislativ conex. La finalul cursului (parte teoretică și practică), absolvenții vor primi Certificatul de Competențe Profesionale”, a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!