Un medic veterinar a răspuns la întrebarea pe care mai mulţi stăpâni de pisici au avut-o: ”De ce le place să dărâme lucruri?”.
”Sigur că le place să sară pe lucruri. Pe Fistic îl interesează acum un scaun pe care îl avem aici. Deci sunt curioase în legătură cu mediul. Şi când sunt lucruri pe masă, pot să înveţe multe deplasând aceste lucruri cu lăbuţa. Pot să înveţe ce greutate au aceste lucruri, dacă pot să facă zgomot, poate să le placă sunetul pe care îl face un obiect pe care îl dărâmă”, povesteşte veterinarul.
Dărâmatul lucrurilor combină trei activităţi într-una singură. Aşa că pisica explorează mediul, învaţă cât de grele sunt lucrurile din jur şi profită de atenţia pe care o obţine de la stăpânul său.
”S-ar putea chiar să le placă atenţia pe care o primesc de la tine atunci când răstoarnă ceva în casă. Aşa că atunci când ai o pisică, trebuie să te asiguri că este pe cât posibil într-un mediu sigur. Ca să nu distrugă nimic ce ţi se pare preţios. Dar, în acelaşi timp, vrei să le oferi diferite zone pe care să le poată explora pentru că le place acest lucru. Niveluri diferite, perspective pe care le pot avea, şi lucruri pe care să le poată muta, ca să aibă cu ce să se joace la îndemână în mediul în care se află” , a adăugat medicul veterinar.
În România sunt peste 10 milioane de animale de companie, dintre care 4 milioane sunt pisici. 4 din 10 români îşi împart casa cu una sau mai multe pisici.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XDulci si dragalase foc! Doar cine este fiara si este demonul in el nu poate iubi asemenea dragalase ! IUBITI ANIMALELE, sunt prietenii nostri pe care ni i-a lasat Dumnezeu sa ne incante viata!
De ce Pisicile dărâme obiecte Da am răspunsul Satana dirijează gândul omului sau animalelor când vedeți un câine rău este diavolul când vederi om rău este diavolul