ARAD. Suntem în plin sezon estival, iar în zilele călduroase se impune să ieşim la ştrand cu prietenii ori familia. Ştrandul Neptun, din Arad, e cel mai la îndemână, dar avem variante şi în judeţ – la Şofronea, Curtici sau Dorobanţi, de exemplu. Sunt mulţi arădeni, însă, care din diverse motive aleg să meargă la ştrand în Ungaria. De obicei în weekend, ştrandurile maghiare sunt invadate de români. Căci aici găseşti şi băi termale, şi centru de agrement, şi palat acvatic, şi parc wellness, şi complex de saune… Serviciile variate de relaxare şi agrement par a fi extrem de ofertante pentru arădeni. Dar, să vedem opiniile câtorva dintre ei!
Curăţenie!!!
„Eu am fost la Bătania şi la Gyula. Îmi plac mai mult ştrandurile din Ungaria pentru că acolo e multă verdeaţă, sunt mulţi copaci mari care ţin umbră, iar apa din bazine e foarte curată. În plus, la Gyula, ai posibilitatea să alegi între mai multe bazine – cu valuri, olimpic…” – spune Oana S. „Iar oamenii sunt mult mai civilizaţi” – completează partenerul ei.
„În mod evident e mult mai curat decât la noi. Dar cred că ceea ce îmi place cel mai mult este că au şi bazine acoperite. Cel puţin la Oroshaza, acolo unde mergem noi. Dacă ai ghinion de o zi cu vreme urâtă, nu înseamnă că trebuie să pleci acasă. Pentru că ai ce să faci, ai o alternativă” – spune Andreea T.
Disciplină
„Condiţiile sunt mult mai bune în Ungaria. Eu am fost de câteva ori la ştrandul din Bătania, adică într-un sat, pe care nu-l poţi compara cu un oraş, dar vreau să spun că au condiţii… beton. E curat, e liniște, e frumos, e relaxant. Nu e aglomerat. Nu cântă nicio muzică, dacă vrei să asculţi ceva îți pui căști în urechi. Găseşti de toate – mâncare, băuturi, dulciuri, îngheţată. Iarba, pomii de acolo, vegetaţia diversificată creează un ambient extraordinar. Întreg spaţiul e îngrijit. Acolo până şi românii ştiu să păstreze curăţenia, că 80% dintre cei care vin la ştrand la Bătania sunt români” – spune Adriana B.
„E disciplină la ştrandurile din Ungaria. Sunt reguli stricte şi există oameni care veghează la respectarea lor. Dacă cineva sare în apă, imediat vine omul de ordine şi îi atrage atenţia. A doua oară nu se mai repetă!” – spune un alt arădean.
Civilizaţie
„Curăţenia şi serviciile sunt punctele forte ale ştrandurilor din Ungaria. Lucrările de infrastructură sunt superioare, condiţiile sunt mai bune, muzica e mai bună, iar oamenii sunt civilizaţi. Nu poţi să nu sesizezi că acolo nu se simte mirosul inconfundabil al micilor! Şi, în ciuda acestui fapt, mâncarea este foarte variată şi chiar mai bună. Sunt mai multe tipuri de beri, mai multe tipuri de îngheţată. Meniurile sunt disponibile şi în limba română, iar personalul care se ocupă cu servirea este mai profesionist şi amabil. Simţi repsectul între om şi om” – spune Marius B.
„Eu sunt încântat că, pe lângă ceea ce faci în mod obişnuit la ştrand – baie, plajă –, în Ungaria ai la dispoziţie şi altceva. Servicii de masaj, de exemplu – fie tailandez, fie cu miere, fie cu ciocolată. Ai posibilitatea să te răsfeţi în acest fel. Se întâmplă şi la Mako, şi la Oroshaza. Iar la Oroshaza este amenajată şi o salină artificială” – spune Andrei V.
Cât costă biletul de intrare
Preţul biletelor de intrare la ştrandurile din Ungaria pornesc de la 900 de forinţi (aproximativ 14 lei) la Bătania. La Oroshaza, accesul în ştrand costă 2.000 de forinţi (aproximativ 30 de lei), iar la Gyula şi Mako 2.200 de forinţi. Aceste preţuri sunt valabile pentru adulţi. Copiii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere. În plus, fiecare ştrand are oferte speciale pentru familii sau grupuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!