Mai mulţi pensionari ne-au contactat, în ultima săptămână, pentru a cere lămuriri în privinţa deciziilor de recalculare pe care le-au primit sau nu le-au primit de la Casa Judeţeană de Pensii (CJP). Desigur, aceeaşi situaţie – chiar multiplicată – e şi la sediul Casei de Pensii.
Pentru cei care nu au primit încă deciziile şi nu au apucat să afle din ce motiv, conducerea CJP Arad precizează: „Am constatat că nu s-au emisii decizii din sistemul informatic național, în general, pentru următoarele cazuri: Cazul 1 – Fie acești pensionari au intrat în sistem în luna august și ei trebuiau să primească mai întâi o decizie de pensie conform Legii nr. 263/2010 și ulterior să primească o decizie de recalculare conform Legii nr. 360/2023; Cazul 2 – Avem cereri de recalculare, câteva mii pe fiecare an, unde pensionarii fie lucrează după pensionare, fie își adaugă diverse sporuri cu caracter permanent, aceste cereri trebuie întâi soluționate conform vechii legislații care a fost în vigoare până la 31 august și după ce vor fi soluționate adunându-se numărul total de puncte, ulterior va trebui să emitem și decizii de recalculare conform noii legi; Cazul 3 – Avem decizii ale Î.C.C.J. pe care colegii mei trebuie să le pună în aplicare și asta fac în momentul de față, punctele trebuie actualizate și după aceea urmează să emitem decizii de recalculări” – explică Mihaela Vasil, director al CJP Arad.
În cursul lunilor septembrie și octombrie Casa de Pensii va emite la nivel județean aceste decizii şi le va trimite pensionarilor. „În cazul în care au diferențe de bani de primit, le vor primi din urmă, de la 1 septembrie 2024” – îi asigură pe beneficiari Mihaela Vasil.
Alte măsuri
Având în vedere majorărilor de pensii, în urma aplicării prevederilor Legii 360/2023, pentru ca pensionarii sa își păstreze beneficiile sociale au fost adoptate de către Guvernul României următoarele măsuri: *nivelul pensiei până la care sunt acordate tichete pentru alimente și mese calde crește de la 2.000 lei la 2.210 lei; *ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul de energie sunt menținute și pentru pensionarii care au primit majorări în urma recalculării aferente Legii nr. 360/2023; *nivelul pensiei până la care sunt compensate cu 90% medicamentele față de prețul. de referința crește de la 1.830 lei la 2.020 lei.
Certificatul de viaţă
Potrivit legii, beneficiarii nerezidenți aflați în plată trebuie să transmită Casei de Pensii, semestrial, din proprie inițiativă, certificatul de viaţă, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
„În cazul beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, în aplicarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, primul certificat de viață se va transmite până la data de 30 septembrie 2024. Transmiterea certificatului de viață se poate face prin poștă, la sediul Casei Județene de Pensii Arad, str. Voluntarilor nr. 2A, camera 4 parter, prin fax la numărul 0257-214061, sau scanat la adresa de e-mail
certificateviata.arad@cnpp.ro. Beneficiarul nerezident are obligația de a semna certificatul de viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt” – precizează Mihaela Vasil.