ARAD. Reabilitarea clădirilor vechi de pe bulevardul Revoluţiei e o temă de actualitate de câţiva ani. Dacă sunt unele cazuri de succes, cu faţade care şi-au schimbat faţa, au mai rămas şi suficiente exemple negative. Iar unele dintre ele, din nefericire, au legătură directă cu Primăria.
A deschis discuţiile pe această temă alesul USR Codrin Vlad, la finalul şedinţei ordinare a CLM de săptămâna trecută:
„Dacă ieşiţi din Primărie, pe dreapta este sediul celui mai mare partid din Arad, drept în faţa sediul celui de al doilea cel mai mare partid din Arad, poate şi din România… de pe amândouă cade tencuiala. Sediul PSD este proprietatea noastră şi, de trei săptămâni, sunt garduri de Poliţia Locală în jurul clădirii. Aveţi de gând să faceţi, totuşi, ceva?” – a întrebat consilierul local Codrin Vlad conducerea administrativă a oraşului.
Nuanţele care pun piedici
Nici nu şi-a terminat bine întrebarea, că primarul Călin Bibarţ i-a şi răspuns:
„Noi avem de gând de mult. Sunt două probleme. Referitor la sediul de peste drum… dar nu contează de sediu… Să nu ne minţim… şi eu, ca cetăţean, nu am ştiut nuanţa asta: sunt foarte multe clădiri în oraş care sunt în administrarea Primăriei şi toată lumea ştie că sunt ale Primăriei, dar ele – din punct de vedere al documentelor – sunt ale Statului Român date în administrare la Primărie. Pe cale de consecinţă, de câte ori am vrut… şi cea de peste drum – nu pentru că e a PSD-ului, ci pentru că e în mijlocul oraşului şi fiind, aşa cum ştiam şi eu, a Primăriei – am vrut să o refacem. Şi ne lovim de treaba aceasta: fiind doar în administrare, nu avem voie decât reparaţii. Nu putem să investim. Nu e doar la Arad situaţia, subiectul acesta l-am discutat până la nivel guvernamental – primarii de municipii –, să schimbe legea: fie să ni le dea în totalitate nouă sau, dacă nu doresc, să scrie că într-o situaţie de genul acesta, putem folosi banul public local într-un imobil care în documente este în proprietatea guvernului, la Ministerul de Finanţe. Asta referitor la clădirea de peste drum. La clădirea de lângă, în care Primăria are o parte din spaţii – în general, cele de la parter – vorbim de Palatul Cenad, noi avem şi alocaţi bani. Sperăm acum… suntem oarecum pe ultima sută de metri, o să ajungem în şedinţă de Consiliu… n-au avut asociaţie de proprietari, n-au avut administrator… ne-am implicat noi, şi-au făcut asociaţie de proprietari, au administrator care s-a ocupat la modul serios, au reuşit din ce au acolo să-şi facă proiectul. Pentru a putea interveni – fiind vorba de mulţi bani, iar noi discutăm de bani publici – s-a stabilit, sper să se ţină de cuvânt, să doneze municipalităţii acoperişul; tot podul, nu doar acoperişul, sau măcar o bună parte din el, că mai sunt doi acolo cu o discuţie. La momentul respectiv, noi, ca Primărie şi prin votul dumneavoastră, putem băga bani publici pe cotele noastre părţi iar ei şi-au asumat că partea lor ce mai rămâne, care nu mai este atât de mare, o pot face. Noi câştigând un spaţiu în care nu doar că investim acum pentru imaginea oraşului, dar îl vom putea folosi în timp, că se va putea mansarda, vom vedea ce destinaţie îi facem… Cam aceştia sunt paşii la care muncim de doi ani de zile. Încă îi execută silit pe unii proprietari de prin Italia care nu sunt pe aici şi sunt apartamentele goale… se ocupă administratorul. Aşteptăm ultimele hârtii ca să semneze la notar, venim în faţa dumneavoastră să fiţi de acord cu acceptarea donaţiei, după care putem să ne apucăm de lucru. Noi sperăm ca măcar în toamnă să reuşim lucrul acesta. Dar depindem şi de ceilalţi pentru tot acest parcurs, aşa cum v-am spus” – a precizat Călin Bibarţ.
Şi totuşi…
„Pentru Palatul Cenad am înţeles, dar la clădirea de peste drum… măcar o reparaţie puteţi să-i faceţi? Că partea din drepta, unde-s gardurile Poliţiei Locale, cade câte un pic în fiecare zi. Aia nu se poate repara? Nu are legătură cu politica aici…” – a insistat Codrin Vlad.
Edilul a răspuns:
„Depinde ce avem voi să facem la capitolul reparaţiişi ce e considerat investiţie… Sunt lucrări care au nişte coduri… dacă ele nu se încadrează la capitolul reparaţii, nu le va semna nimeni, că vine altcineva cu imputatul. Nu că nu vrem… de câţiva ani de zile ne luptăm pe subiectul acesta birocratic…”
Trimite articolul
XPseudo-primarul inafara de scuze nu poate altceva.
-
Este o vorba ” CINE SE SCUZA SE ACUZA ” asta face primarul..))zilele trecute vorbea de PUG ( Muresul navigabil ) ca sa ataraga TURISTII in arad ; pai el nu este in stare sa repare si sa rezolve problema celor doua cladiri din buricul targului pe linga care trece zilnic in “rondourile”.))) sale , ca cele doua sunt o multime in arad.
Daca vin turisti trebuie sa poarte casca de protectie cand viziteaza aradul si anul trecut asa de multi turisti au fost ca sau calcat pe picioare si noi aradenii nu ne-am putut plimba pe centru..))))
Pentruca Aradul NU are primar, iar acest papițoi, nu poate inlocui primarul.
La cât fu ră zilnic pesedeaua co munistoidă, să își repare singuri șandramaua
Bine ca pe multe alte “smecherii” se dau bani si se si gasesc reprezentanti ai primariei care sa si semneze, chiar daca semneaza pentru ceva ce nu a fost facut sau nu a fost facut bine… E vorba doar de % ce pot primii cei de la primarie pe negru in buzunar din suma lucrarii…
De ce nu intervine Primaria la spalarea geamului la cabinetul europarlamentarului aradean PNL?
De fapt asta-i imaginea urbei: JEG!!!!!!!!!!!!!!
-
De Paște îți vizitezi neamurile cu mașina sau tot cu Acceleratul Timișoara-Iași?
…slab rau Primarul asta !!! CAM NU E BUN DE NIMIC !!!
BRAVO bibi esti un super primar !!! SE STIE !!!
Ce frumos le spune. Cladirile sunt ale statului si noi doar le administram. Pai ce, statul asta e vreun papitoi din Congo sau voi il reprezentati (cu marete succesuri)? ce-i al statului terbuie sa raman in paragina, ca statul asta e ceva asa extraterestru. Cand e vorba de reprezentare a statului va stiti baga in fata.
Scuze si iar scuze. Asta-i Aradul de peste 30 de ani, o scuza mare si urat mirositoare. Ne uitam cu jind peste gard la orasele invecinate dezvoltate armonios si ne dam seama ca se putea si in Arad, dar nu se vrea.