ARAD. Trotuarele de pe Bulevardul Revoluţiei au fost pavate în vremea primarului Dorel Popa, iar de aproape două decenii lucrurile nu s-au schimbat prea mult în această privinţă. În toată această perioadă, singurele lucrări la trotuare au constat în săpături pentru schimbarea instalaţiilor din subteran sau pentru introducerea de cabluri, care s-au încheiat cu reaşezarea incorectă a pavajului în mult locuri.
Arădenii observă însă că şi copacii ornamentali de pe marginea trotuarelor sunt tot mai puţini de la un an la altul. Dincolo de aspect, aceştia aveau rolul de a fixa praful produs de trafic şi de a umbri zona pietonală. Multe dintre locurile nepavate de pe trotuar, destinate copacilor, au rămas goale, fiind doar nişte insule de pământ bătătorit, fără urmă de verdeaţă.
Problema a fost semnalată de arădeni pe reţelele de socializare, iar din răspunsul Primăriei Arad se înţelege că nu vor exista plantări în viitorul apropiat. Asta pentru că se are în vedere realizarea unui proiect mai amplu de modernizare a centrului oraşului.
“Având în vedere faptul că Bulevardul Revoluției va intra într-un amplu proces de modernizare, nu era oportună plantarea unor pomi ornamentali pe aliniamentul acestuia, pomi care ulterior ar fi trebuit relocați. În cadrul obiectivului de investiții <<Remodelarea Bulevardului Revoluției>> se are în vedere completarea aliniamentelor stradale”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.
Proiectul la care face referire Primăria a fost anunţat de câţiva ani. În 2018 a avut loc licitaţia pentru întocmirea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) necesară reconfigurării și modernizării bulevardului, iar abia la începutul acestui an s-a organizat licitaţia privind realizarea proiectului tehnic.
Intenţia administraţiei locale este de a reconfigura zona pietonală, dar şi de a găsi soluţiile pentru a nu se mai parca pe partea carosabilă a bulevardului Revoluției, între Palatul Administrativ și Piața Avram Iancu.
Ciudat este faptul că, potrivit aceleaşi primării, cele 23 de bănci amplasate de curând chiar pe Bulevard, unde plantarea de copaci nu îşi mai are sens ca urmare a viitoarelor lucrări, au avut menirea de a revitaliza zona.
30 de milioane de euro
Aşa cum a fost prezentat anul trecut, proiectul de modernizare a bulevardului central s-ar putea ridica la 30 de milioane de euro, dar nu se ştie când va fi realizat. Și nici din ce bani.
Trimite articolul
XBa, astia de la PNL nu se mai stiu cu banii! Cu 30 mil euro cumperi un castel cu padure in Franta, nu platezi niste tufe amarate pe centru.
Nu sunt bani!
Primarul ,de profesie betonist,nu scapa nici o ocazie sa demonstreze ca nu e capabil ne NIMIC!
Primarul are bani pentru zilele comunei Arad insa nu are bani pentru lucruri VITALE!
JALNICA MAI ESTE GUVERNAREA PDL!
Mergeti la sega fredo pe centru, sa vedeti citi copaci au taiat cind au montat terasa! De ce nu ii amendeaza nimeni???
Pomi? Pentru ce? Las ca merge si asa.
Nu se mai planteaza poni(copaci) pe centru pentru ca pentru orice rahat va trebuie studiu de fezabilitate si probabil ca primaria nu mai doreste sa plateasca niste bani aiurea pentru un lucru care chiar nu necesita nici un studiu!!!
Buna ziua,
In sfarsit inteleg si eu acum de ce ghivecele cu muscate care sunt puse cel putin pe distanta p-ta Avram Iancu pana la semaforul de la fostul magazin Sanitas numai traverseaza si la restul bulevardului pana macar biserica ortodoxa.
Sunt linistita.
* pana macar la biserica ortodoxa.
Suntem “bine”.
Pomi???? Naaaaaah
Lasa frunze, “ e periculoși” trebuie udați puieți fiind… prea multă bătaie de cap
Mergeți pe strada Poetului sa vedeți mega plantarea de pomi făcută de primărie, zeci de arbuști uscați ptr ca nu i-a udat nici dracu.
Sunt la fel de vii ca orașul asta.
Vreti umbra? Va e cald?
Pe burta, la umbra băncilor!
Lasa ca au plantat pe strada Poetului spre BAT sute de pomi in aceasta primavara si s-au prins numai vreo cinci, ca nu i-a udat si nu i-a intretinut nimeni pana sa se prinda. Bani aruncati pe fereastra. Acum i-au scos pe toti cei uscati. Poate ii planteaza pe cei uscati pe centru ca acolo se vor prinde…
“Condus” de coldusi flamanzi,nuli social ARADUL a cazut sub copita lor precum Kabulul; multi aradeni precum afganii,cu burka dar ,,,,,direct pe creer!!!! Aiatolahul Falca ranjeste si da sfaturi de la parlamentul bruxelez unde s-a ascuns dupa dezertarea de la primarie. ARADUL SE SCUFUNDA!!!!
Asa mafia din Primaria Falconeti – Bibart defriseaza tot orasul de copaci si nu planteaza nimica in locul lor !! Important e ca prostesc fraierii !! Ordinarilor distrugeti si furati totul !!
Ce administratie de kkt.
Propun ca în locul pomilor sa se puna statui cu fostul primar care a demolar Aradul, poate nu-l uită niciodată arădenii. Oricum Aradul a devenit orasul nimănui. In urmă cu două-trei zile s-a reparat trotuarul de pe centru. Lucrare catrastrifală, iar pavajul dislocat a fost abandonat la locul reparatiilor. Bătaie de joc din partea actualei administrații locale, pe banii cui????
>ma trec fiorii cind citesc asta,oare de ce?mai papagalilor centrul este blocat de institutiile statului,primarie,finante,anaf indiferent ce faceti,aruncati banii pe fereastra daca nu scoateti din centrul institutiile respective,citi din cei -hai sa fiu modest-1000 de amploaiati ai statului vin cu masina la lucru?citi din cei ce au probleme de rezolvat nu accepta sa parcheze la 300m mai incolo si sa mearga pe jos?asta este imaginea haosului din centru,cumparati galeria sau construiti un sediu pentru toate institutiile cu locuri de parcare generoase si automat se va rezolva aglomeratia din centru,cele citeva cotete cu mincare gen mac hoit nu vor genera probleme,asta doar daca un “bazat”cu masina bengoasa nu va parca de-n boulea cu avariile aprinse in fata cotetului unde doreste sa se furajeze,dar i-mi permit sa sper ca politia nu doarme…
Sincer, voi ăștia din partide, ca sunteți din PNL, PSD, USR, etc, nu va este rușine de voi. Cum sa prosperam ca nație, dacă nu oferiți un exemplu de onestitate, devotament și patriotism? De ce sunteți niște hoți? Asa v-ați născut sau nu aveți frica de D-zeu?
Copie din declarația lui R.C.; ” Având în vedere faptul că Bulevardul Revoluției va intra într-un amplu proces de modernizare, nu era oportună plantarea unor pomi ornamentali pe aliniamentul acestuia, pomi care ulterior ar fi trebuit relocați ”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău. Ha Ha Ha, ce abureală. Voi ar trebui sa fiți RE-LOCAȚI ca și copacii de la așa zisa ” re-gene-rare urbană “. Lăsați locurile pentru oameni cu adevărat competenți care chiar vor să facă ceva pentru Urbe, Pentru Crișana.