Un echipaj format din doi șoferi români a fost oprit de poliția rutieră din Salzburg pentru control la Kuchl, pe autostrada A10. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat peste 50 de încălcări ale regulamentelor europene în vigoare, în special cele legate de timpii de condus și odihnă, se arată în comunicatul de presă al Poliției Salzburg.
Ambii șoferi au condus, în ultimele 28 de zile, camionul în Europa, fără a respecta perioadele de repaus zilnic sau repaus săptămânal, de cele mai mult ori aceştia având doar câteva ore înregistrate. „Spre exemplu, în loc de 9 ore de repaus zilnic, șoferii aveau efectuate doar 5 sau 6 ore în fiecare zi. În plus, camionul a fost condus timp de mai multe zile fără card în tahograf(out). Pentru abaterile constatate, fiecare șofer a fost sancționat cu o amendă-garanție de peste 6.000 de euro”, se arată pe site-ul „Romanian Truck Driver”.
Tahograful, manipulat de șoferi
Statisticile UE arată ca aproximativ 40% din informaţiile provenite din tahografe sunt manipulate. Cele mai frecvente situaţii de fraudare, pe lângă conducerea cu card fals sau cu mai multe carduri, sunt calibrarea greşită a tahografului, dar şi utilizarea de magneţi, surse de întrerupere a voltajului şi alte dispozitive de manipulare.
„Manipularea tahografului înseamnă scoaterea temporară din uz a anumitor funcții importante ale acestuia precum înregistrarea activităţii conducătorului auto, a limitatorului de viteză. Consecinţele manipulării tahografului sunt foarte grave, de la amenzi incredibil de mari, la sechestrări de maşini şi chiar luni şi ani de închisoare. Totul, pentru că astfel de fraudări pot duce la pierderea de vieţi, la distrugerea unor familii”, se arată pe site-ul e-camion.ro.
Iată ce riscaţi în anumite ţări din UE
Belgia – autovehiculul este imobilizat până la plata amenzii sau a garanţiei (consignation), în caz că sancţiunea se consideră nejustificată, se poate acţiona în justiţie agentul de poliţie respectiv;
Franţa – amendă, care poate ajunge până la 30 de mii de euro şi posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoarea de până la un an, dar şi sechestrarea autovehiculului;
Irlanda – intrări false sau modificarea unei înregistrări cu intenția de a înșela – pe condamnare, £5000, pe rechizitoriu, 2 ani de închisoare; modificarea sau falsificarea sigiliului de pe un tahograf cu intenția de a induce în eroare – pe condamnare, £5000, pe rechizitoriu, 2 ani de închisoare;
Italia – circulația cu tahograf modificat și/sau alterat cu garnituri lipsă – €1484-5940, 10 puncte, suspendare permis 15 zile-3 luni;
Portugalia – manipulare aparatură de înregistrare vine cu următoarele amenzi: 1.200-3.600 de euro individual, €1200-6000 persoane juridice și 600-1.800 de euro, conducător auto;
Slovenia – în cazul falsificării de date (magneți), se vor acorda următoarele amenzi: 1 magnet găsit pe vehicul – C = €3.000 – €12000;
România – amenda este cuprinsă între 8.000-12.000 de lei şi se aplică operatorului economic sau conducătorului auto. Montarea unor dispozitive ilegale de manipulare a tahografului, diagramelor şi/sau cartelelor tahografice, amenda este cuprinsă între 4.000-8.000 lei şi se aplică conducătorului auto;
Spania – amenzile pentru manipularea tahografului sunt considerate infracțiuni deosebit de grave și se amendează cu 2.001-6.000 de euro. Când aceste infracțiuni sunt detectate în timpul controlului, vehiculul va fi imobilizat imediat până la rezolvarea încălcărilor;
Suedia – 1.200 SEK pentru conducător auto, 1.200 SEK pentru angajator;
Ungaria – amendă de 400.000 HUF, iar neregulile privind utilizarea foilor de înregistrare cu 100.000 HUF. Pentru încălcarea normelor de acces a datelor înregistrate în tahograf sau pe card se aplică o amendă de 100.000 HUF;
Olanda – în cazul în care tahograful nu este calibrat sau se găsesc diferite dispozitive ce influenţează datele din tahograf amenda este cuprinsă între €220 şi €2200”, sursa – e-camion.ro.
Trimite articolul
XFoarte BINE… LA MAI MULTI smecherasi de ástia care considerá cá ptr. Ei nu este LEGE
Foarte bine !!! Asta-i concurenta neloiala si pericol pt toti participantii la trafic !! Suspendata licenta de transport a firmei si permisul soferului , pe veci !!!
In America se poate fara tahograf de zeci de ani. si au mai putine accidente .Numai aici in Europa a aparut prostia asta.Pt 5 minute de depasire te amendeaza de nu te vezi francezu.Un cosmar.Nu e de mirare ca soferii sint inventivi
-
Da ma, si au cate 2 logbook fiecare, ma lasi cu usa ? Aici e europa. Trebuie anulata licevta firmei de transport daca nu se respecta legea, ca nu merg soferii de capu lor. Mai are rost sa vb? Cand majoritatea firmeleor din arad nu respecta timpii de condus? Isctr ia spaga si toata lumea e fericita. Hai sictir
-
Stai bland ca nu e chiar cum crezi tu nici in SUA , iar legat de cele ,, cinci ,, minute , macar stii ca in anumite conditii ai derogare de la timpii de condus ??? sunt convins ca habar nu ai de acest lucru , dar asa se justifica fiecare habarnist in ale programului … nu am gasit parcare !!! dar el merge ata 11 ore ca tampitul , sau 10 chiar daca in saptamana respectiva a mai avut doua programe de cate 10 ore … sau ca si kamicazele din articol , ei merg in echipaj si habar nu au de programul de condus nici unul dintre soferi ….am mai auzit eu de un caz , un roman ,, sofer ,, care avea tahograful pe ,,saiba ,, il intreaba pe alt sofer la cat timp se schimba diagrama , dupa ce cel de al doilea sofer ii spune ca la max 24 de ore , primul se ia cu mainile de cap si exclama … sa-mi bag p—a , eu de cand am plecat din Romania nu am mai schimbat diagrama ….astia sunt unii dintre actualii soferi
,, profesionisti ,, habar nu au sa complecteze o foaie de condus, un CMR , sau programul de condus …la astia bine le fac francezii , esti idiot sau te consideri ,, smecheras ,, ??? ia scoate tu cateva mii din buzunar sau stai la ,, cazare gratuita ,,
Fura la cantar, fura unde pot. Dar, oare ei sunt vinovatii, sau patronii lor care ii gonesc cu termene si acceptarea de transporturi cu limite de timp ireale!!!