De câteva zile, Aradul pute în cel mai dezgustător mod cu putință. „Parcă suntem în grajd seara și dimineața” – a descris situația un cititor Aradon. Mirosul pestilențial se simte în toate cartierele din oraș. „Ce e cu acest miros că nu putem umbla decât cu fularul la gură. Copiii, la școală nu mai pot ieși în pauză și încet-încet începe să se simtă mirosul și în case chiar dacă de luni nu am mai avut curajul să aerisesc. Câtă nesimțire și ignoranță pentru cetațeni să existe în acest oraș european? Autoritățile sunt gripate și nu simt mirosul?” – a scris o arădeancă pe o rețea de socializare. „Poate se sesizează cineva… nu de alta, dar rămânem fără nas” – a transmis un alt cititor Aradon.
Am încercat să aflăm „unde e buba” și, cum în situații asemănătoare am găsit explicații la Compania de Apă-Canal, ne-am adresat și acum acestei instituții. Surpriză, însă: duhoarea nu are nicio legătură cu Stația de Epurare din Arad. Informația ne-a fost confirmată și de Sorin Brădicean, comisar șef al Gărzii de Mediu Arad. Acesta ne-a spus că mai multe echipe ale instituției se află pe teren în vederea identificării sursei mirosului greu care a pus stăpânire pe oraș. A mai precizat că nu e o treabă ușoară întrucât mirosul ar putea fi adus de vânt chiar din alte județe.
I-am adus apoi în atenție comisarului șef al Gărzii de Mediu o informație „de ultimă oră”: un mare agricultor și-a fertilizat terenurile de la marginea orașului cu uree lichidă. La auzul veștii, Sorin Brădicean a precizat că „dacă agricultorul are acte pentru ceea ce face, noi nu avem ce să-i facem. Gunoiul e considerat îngrășământ natural și poate fi împrăștiat pe câmpurile agricole.” Desigur, am întrebat dacă e în regulă să fie poluat olfactiv un întreg oraș prin această metodă de fertilizare. „Mirosul acesta nu e o poluare” – a replicat șeful Gărzii de Mediu. Și pentru a ne convinge că are dreptate ne-a explicat că „și în Austria dacă mergeți, în această perioadă se împrăștie dejecțiile și gunoiul de animale și pute toată autostrada”. Am insistat pe ideea că la noi pute tot orașul, nu autostrada, iar cetățenii – de la copii la vârstnici – sunt nevoiți să inspire un aer cam… irespirabil. Nu am mai primit nicio explicație pentru asta…
Citiți principiile noastre de moderare aici!