ARAD. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad este prima instituţie profesionistă de spectacole din România care a produs un spectacol după „Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev, unul dintre cei mai importanţi scriitori bulgari ai momentului. Renumele lui Hristo Boytchev a depăşit demult graniţele Bulgariei, piesele sale fiind montate pe cele mai importante scene de teatru ale lumii şi bucurându-se de un succes imens. Asupra acestei lumi aparte scrise de Boytchev s-a aplecat reputatul regizor Alexander Hausvater.
Textul în sine, odată ce te-ai aplecat asupra lui, te ia de mână şi te conduce într-o lume apropiată şi totuşi străină, cunoscută şi totuşi bântuită de semne de întrebare, reală şi totuşi iluzorie, sau, mai bine zis, te conduce în viaţă. Într-o viaţă construită din cioburi şi din fragmente aparţinând unor identităţi ce se zbat să fugă din realitate în iluzie, pentru a-şi striga apoi, cu disperare, dorinţa de a fi reprimite în mijlocul realităţii.
Îi veţi vedea, pe scenă, în distribuţie pe: Alex Mărgineanu – Doko; Ioan Peter – Luko, Zoltan Lovas – Meto; Carmen Vlaga Bogdan – Luba; Bogdan Costea – Harry.
Aşadar, sunteţi aşteptaţi sâmbătă sau duminică seara, de la ora 19, în sala mare a teatrului pentru a (re)vedea „Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev, în regia lui Alexander Hausvater.
Citiți principiile noastre de moderare aici!