ARAD. Elevii clasei I A, de la Şcoala Generală nr. 5 Arad, îndrumaţi de înv. Radu Gravil, au organizat, la sfârşitul săptămânii, o excursie la Moneasa, pentru a sărbători încheierea primului an şcolar. Excursia cu autocarul a fost o adevarată aventură pentru micii şcolari, care pe tot parcursul drumului au cerut învăţătorului informaţii atât despre staţiune, cât şi despre locurile prin care au trecut. Odată ajunşi la Moneasa, cei mici au vizitat Schitul „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”, cea mai tânără aşezare monahală din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului, apoi au mers să vadă şi atracţiile turistice din jur. „Am urmărit prin această excursie atât lărgirea cunoştintelor teoretice ale elevilor, cât şi trezirea sentimentului de admiraţie faţă de frumuseţile naturale ale ţării noastre. Excursia a mai urmărit şi dezvoltarea spiritul de prietenie, pentru a-i ajuta pe copii să socializeze”, ne-a spus înv. Radu Gavril.
Şcolarii au avut şi o mică surpriză, au primit o masă caldă şi tort de la colega lor Maria, care a împlinit de curând opt ani. Oboseala inerentă drumului lung a fost uitată repede de cei mici, care abia aşteaptă să meargă şi anul viitor în excursie.
Moneasa
Supranumită „Perla Apusenilor”, se află la o altitudine de aproape 300 de metri, la poalele Muntilor Codru-Moma. Aceasta este cunoscută încă din secolul al XVI-lea pentru izvoarele ei mezotermale. Titlul de staţiune balneară i-a fost conferit de către Ministerul de Interne Imperial din Viena, în anul 1886.
Citiți principiile noastre de moderare aici!