ARAD. Răspunzând invitației partenerilor francezi, șase foarte tineri artiști plastici arădeni (elevi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” Arad sau studenți în țară și străinătate) vor expune la Strasbourg (până în 27 aprilie) la Mediateca Sud, Illkirsch Graffenstaden. Ei sunt: Estera Pătcaș, Lavinia Barna, Ramon Roman, Ciprian Selegean, Andrei Puica și Cristi Măgureanu, cu toții participanți, alături de alți foarte tineri artiști din Franța și Cehia, la edițiile 2011 și 2012 ale taberei internaționale de ilustrație de carte organizată de Biblioteca Județeană „A.D.Xenopol” la Bata, județul Arad. Expoziția se dorește a fi, în același timp, o mărturie a proiectului european bienal Et Lettera, finantat de programul Cultura 2007-2013 şi de Consiliul Judetean Arad si centrat pe valorificarea artistică a caligrafiei, o invitație la continuarea proiectului prin punerea în comun de resurse umane și financiare necesare unor noi ediţii și nu în ultimul rând un alt mod de promovare a taberei de ilustrație de carte de la Bata, una dintre foarte puținele dacă nu singura tabără cu acest specific din România.
Expoziția reunește atât lucrările artiștilor arădeni cât și pe cele ale participanților din Franța, cei mai mulți dintre ei provenind fie de la Școala superioară de arte decorative din Strasbourg, fie de la Liceul „Le Corbusier” din Illkirsch Graffenstaden.
Cei șase tineri artiști arădeni, însoțiți de Florin Didilescu, directorul Bibliotecii Județene „ A.D.Xenopol” , se vor deplasa la Strasbourg în perioada 3-7 aprilie pentru a participa la acest eveniment. Sejurul strasburgez, prilej de revedere dintre artiștii români și francezi care, de altfel, îi și găzduiesc pe oaspeții din România, cuprinde și un bogat program de vizite culturale din care nu vor lipsi Muzeul de Artă Conteporană, Muzeul catedralei Notre Dame, Muzeul Tomi Ungerer, Liceul „Le Corbusier” , Școala Superioară de Arte Decorative.
„Mulțumim partenerului francez care asigură toate cheltuielile legate de deplasarea delegației arădene” (Florin Didilescu)
Citiți principiile noastre de moderare aici!