După ce, până la sfârşitul lunii trecute, a fost prezentată publicului din Sibiu, la Muzeul Naţional Bruckental (Muzeul de Artă Contemporană), instalaţia de sculptură ceramică şi video a artistului vizual Vlad Basarab – „Arheologia Memoriei – Cărțile Pământului” (care cântăreşte aproximativ trei tone) – a fost adusă şi la Arad unde a fost vernisată, vineri seara, în sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă.
Memories
„Vlad Basarab este un artist vizual ale cărui lucrări sunt definte de multimedia, performance şi video – scria Anca Ţentea. Originar din România, s-a mutat în S.U.A., în 1995 pentru a studia arta, iar în 2013 s-a întors în ţară, lucrările lui fiind influenţate preponderent de impactul perioadei comuniste asupra intelectualilor români (…) Pentru el a ucide cei mai buni oameni ai unei ţări este echivalent cu un suicid cultural al acestei ţări. În acest context a pornit seria de lucrări artistice Memories, care are ca subiect pierderea memoriei prin eliminarea formelor de cultură în format tipărit ce serveau ca suport al istoriei şi identităţii culturale ale unei ţări”.
În procesul creaţiei
„Lutul folosit în acest proiect – mărturiseşte autorul – este săpat şi transportat din două locuri de lângă Bucureşti: lut roşu-bej de la Piscu (fostul sat de olari) şi lut roşu aprins de lângă pădurea Scroviştea. Majoritatea cărţilor le-am făcut dintr-un amestec de barbotină (pastă de lut), hârtie reciclată dizolvată în apă şi fibre de nailon (…) Majoritatea cărţilor le-am ars într-un cuptor tradiţional românesc al familiei de olari Gheorghe din Potigrafu prin arderea cu lemne”
Vernisajul arădean
Arădenii au avut şansa de a intra în universul creaţiei lui Vlad Basarab prin intermediul a două video-uri şi două instalaţii sculpturale, prezentate – la vernisajul de vineri seara – în sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă.
Desigur, aceasta după ”momentul oficial” al deschiderii. Coordonatorul proiectului, Ioan Paul Colta, l-a prezentat pe Vlad Basarab iar acesta le-a vorbit participanților despre expoziție și crezul său artistic: ”Trecutul joacă un rol important în procesul meu creativ. Rolul meu de artist este de a săpa prin straturile istoriei ca un arheolog. Memoria este prezentă în tot: în noi, în materie, în mediul natural și în mediul creat de oameni. Procesul uitării este inevitabil, mai ales în epoca contemporană când accentul se pune pe nou. (…) Cărțile din seria ”Arheologia Memoriei” sunt în mod simbolic lăsate nescrise pentru a sugera absența, uitarea și a inspira publicul să-și imagineze ce ar putea conține. Cărțile sunt simboluri, instrumente ale memoriei. De la începutul istoriei a existat o legătură strânsă între cuvinte și lut, prima scriere fiind pe tăblițe de lut. Am ales să folosesc simbolul cărții deoarece aceasta sintetizează istoria cunoașterii și a memoriei colective.”
Și, evident, ca la orice eveniment care se respectă, discuțiile au continuat la un pahar de vin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!