Nu am fi crezut că într-un orăşel micuţ şi cochet cum este Chişineu Criş pot exista atâţia infractori în trafic. Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş a întocmit foarte multe dosare penale pe numele celor care comit infracţiuni în trafic, însă acum parcă numărul dosarelor se înmulţeşte. Zilele acestea, procurorii de la Chişineu Criş au trimis în judecată opt persoane care au fost prinse în trafic conducând ori fără a avea permise auto, ori sub influenţa băuturilor alcoolice, ori se aflau la volanul unor maşini neînmatriculate.
S-au vrut şoferi
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au dispus trimiterea în judecată a 2 bărbaţi care s-au vrut şoferi. Astfel, „inculpatul B.A., în data de 25.07.2016, în jurul orei 22:20, a condus un autoturism marca Mercedes Benz, pe DN 79, în afara oraşului Chişineu Criş, din direcţia Chisineu Criş – Arad, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind implicat într-un accident de circulaţie. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere”. Totodată, „inculpatul C.E.M., în data de 03.05.2016, ora 16:30, a fost depistat de către organele de poliţie, pe raza comunei Şimand, în timp ce conducea mopedul marca Yamaha pe drumurile publice din această localitate. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere”.
Neînmatriculate pe şosele
Fără frică faţă de autorităţi s-au arătat a fi patru bărbaţi care au condus maşini neînmatriculate. Faptul că nu le-a fost teamă de consecinţele faptelor lor nu i-a scăpat însă de dosare penale şi de a fi trimişi în judecată. „Inculpatul B.R. la data de 12.07.2016, în jurul orei 20:00, a condus un autoturism marca Ford Focus pe DJ 791 din localitatea Sântana până în localitatea Sintea Mică, iar la întoarcere înspre Sântana, la intersecţia dintre DJ 791 şi DJ 792 a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul marca Ford Focus nu este înmatriculat în circulaţie, având expirată valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie”, se arată într-un comunicat de presă al procurorilor. Tot oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere a fost şi „inculpatul B.M.P., care la data de 03.07.2016, în jurul orei 10:50 a condus un autoturism marca VW Golf, proprietate personală, pe DN 79 – raza localităţii Şimand. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul marca VW Golf nu este înmatriculat în circulaţie, având expirată valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie”. Cei doi de mai sus măcar au avut autoturismele înmatriculate, chiar şi provizoriu, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre „inculpatul C.A. care a condus pe strada Înfrăţirii din Chişineu Criş un autoturism marca Renault Megane care nu era înmatriculat în circulaţie”. Tot cu o maşină care nu era înmatriculată în circulaţie, dar căreia i-a aplicat numere false a fost prins „inculpatul H.I. care a condus pe raza localităţii Ţipari un autovehicul marca Suzuki Samurai, neînmatriculat în circulaţie, având aplicate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul marca Suzuki Samurai nu este înmatriculat în circulaţie, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autovehicul aparţine altui autoturism”.
Alcoolul la volan
Doi dintre cei opt bărbaţi trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au fost depistaţi beţi la volan. Probele de sânge au indicat alcoolemiile mari pe care cei doi le aveau. Totuşi, faptul că au băut nu i-a împiedicat să urce la volan şi să conducă pe drumuri publice.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 10.10.2016, în jurul orei 10:20, inculpatul M.D.T. a condus o autoutilitară marca VW pe raza localităţii Şimand, din direcţia Arad spre Chişineu Criş, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fiind oprit în trafic de echipajele de poliţie. Acesta a fost legitimat de organele de Poliţie şi, fiind testat cu aparatul etilotest, s-a determinat o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 0.82 mg/l. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, a rezultat că inculpatul a avut la proba I de sânge o alcoolemie de 1.40 mg/l, iar la proba II de sânge o alcoolemie de 1.25 mg/l.”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş.
În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea şofer, alcoolemia lui a fost ceva mai mică: „inculpatul L.A. a condus în data de 14.02.2016 un autoturism Opel Vectra pe strada Muncii din Sântana, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fiind oprit în trafic de echipajele de poliţie. Acesta a fost legitimat de organele de poliţie şi, fiind testat cu aparatul etilotest, s-a determinat o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 0.55 mg/l. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, a rezultat că inculpatul a avut la proba de sânge o alcoolemie de 0,90 g/l”.
Cei opt au fost trimişi în judecată pentru următoarele infracţiuni: conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conducere a unui autovehicul neînmatriculat, conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare şi conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!