După ce aseară ați văzut artiști care bat la poarta afirmării la „Tribuna Tinerelor Talente”, într-un concert realizat în colaborare cu Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Filarmonica arădeană vă propune pentru astăzi un nou eveniment muzical intitulat „De la jazz la afro-latin”.
Compunerea muzicii de jazz este o artă prin excelenţă improvizatorică. Creaţia se consumă chiar în faţa publicului, în procesul interpretativ, sub impulsul tensiunii şi inspiraţiei pe care solistul sau un întreg colectiv le trăiesc în acele clipe. Aici, graniţa dintre compozitor şi interpret, atât de strictă şi evidentă în celelalte genuri, dispare aproape cu desăvârşire, cei doi factori topindu-se adesea unul în altul.
Într-o astfel de atmosferă, desprinsă din „zodia improvizatoricului”, în care teritoriul dintre compozitor şi interpret se confundă, Filarmonica de Stat din Arad îşi aşteaptă publicul astăzi, 27 ianuarie, cu începere de la ora 19.00. Concert de Jazz va fi susţinut de formaţia „M5 Quintet“, din Budapesta. Grupul îi are în componenţă pe: Gabor Cseke – pian şi synthetizator, Dan Mitrofan –ghitară, Lucian Nagy (din Arad) – saxofon, Laszlo Studnitzky – bass şi Csaba Pusztai la tobe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!