Elevii Cercului de Cultură și Civilizație românească de la Palatul Copiilor Arad au obținut nouă locuri I la Concursul interjudețean de poezii „Micul Poet” ediția a II-a, organizat recent de Palatul Copiilor Arad. „Copiii s-au descurcat foarte bine, pe lângă aceste premii importante, am mai obținut trei locuri II, patru locuri III și un premiu special al juriului”, ne-a spus prof. Ioana Achim, coordonatorul concursului. La această competiție au participat în jur de 100 de elevi de la Palatul Copiilor Arad, Clubul Copiilor Sântana, Șc. Gim. „Aron Cotrus”, Șc. Gim. „Avram Iancu”, Șc. Gim. „Iosif Moldovan” și din țară (Dâmbovița, Timiș, Argeș, Alba, Brăila). Concursul a avut două secțiuni și anume participare directă – interpretare și participare indirectă – prin trimiterea lucrărilor.
Peste 300 de copiii la Rebusache
Un alt concurs la care elevii Cercului de Cultură și Civilizație românească au avut rezultate bune și anume cinci locuri I, un loc II, patru locuri III și cinci mențiuni, a fost Concursul Regional de Cuvinte încrucișate „Rebusache”, ediția a III-a, organizat zilele trecute tot de Palatul Copiilor Arad. Acesta a reunit peste 100 de elevi din Arad – Palatul Copiilor Arad, CC Santana, Sc. Gim. „Aron Cotrus” și 250 de elevi din țară, respectiv Vrancea, Bistrița-Năsăud, Bacău, Satu Mare, Gorj, Dolj, Târgu Secuiesc, Brașov și Timişoara. Concursul, cu secțiunile participare directă și indirectă a fost coordonat tot de Ioana Achim, prof. Cercul de Cultură și Civilizație românească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!